Fraţii El Bakraoui ar fi avut iniţial drept ţinte centralele nucleare din Belgia – presă

Autorităţile belgiene au reuşit să evite un scenariu mult mai grav anihilând o parte a celulei teroriste în urma operaţiunii din cartierul bruxellez Forest şi a arestării lui Salah Abdeslam şi a complicelui său Choukri în cartierul Molenbeek, relatează joi La Derniere Heure (DH). Potrivit ziarului belgian, autorităţile au forţat astfel celula aflată la originea atentatelor de la Bruxelles să-şi accelereze planul şi aceasta nu a mai vizat ţintele stabilite iniţial, printre care centralele nucleare din Belgia.
Economica.net - J, 24 mart. 2016, 08:19
Fraţii El Bakraoui ar fi avut iniţial drept ţinte centralele nucleare din Belgia - presă

Potrivit informaţiilor DH, cele două persoane care au ridicat camera ascunsă în faţa domiciliului directorului programului de cercetare şi dezvoltate nucleară belgian erau fraţii Ibrahim şi Khalid El Bakraoui, la puţin timp după atentatele de la Paris din noiembrie 2015.

Înregistrarea video de circa zece ore a fost confiscată în decembrie de la unul dintre suspecţii în atentatele de la Paris, Mohamed Bakkali, şi în ea pot fi urmărite venirile şi plecările acestui director al programului nuclear.

După confiscarea înregistrării video, anchetatorii au înţeles că ţintele teroriştilor erau susceptibile să pună în pericol mai mult ca oricând securitatea naţională, notează La Derniere Heure.

În urma aflării acestei informaţii, la data de 17 februarie un număr de 140 de militari au fost detaşaţi la centrale nucleare ale ţării pentru a asigura securitatea, iar DH speculează că acest lucru ar fi putut să-i determine pe terorişti să-şi schimbe planurile şi să vizeze ţinte mai ‘uşoare’, precum o staţie de metrou sau aeroportul.

După dublul atac care a îndoliat Bruxellesul, ancheta a ajuns la o certitudine, scrie ziarul. Una şi aceeaşi celulă a comis atacurile de la Paris şi Bruxelles, o reţea orchestrată de tineri belgieni, dintre care majoritatea au luptat în Siria, relatează DH.

Te-ar mai putea interesa și
Spania sărbătorește 40 de ani de la semnarea tratatului de aderare în Uniunea Europeană. În patru decenii PIB-ul țării a crescut de zece ori
Spania sărbătorește 40 de ani de la semnarea tratatului de aderare în Uniunea Europeană. În patru decenii PIB-ul țării ...
Cele patru decenii în Uniunea Europeană (UE) au permis ca dimensiunea economiei spaniole să crească de zece ori datorită fondurilor de coeziune, pieţei fără frontiere şi monedei comune, dar......
Sameday, companie controlată de grupul eMAG, a cumpărat Cargus – Zf.ro
Sameday, companie controlată de grupul eMAG, a cumpărat Cargus – Zf.ro
Compania de curierat Sameday, parte a grupului eMAG, cel mai mare actor din comerţul online românesc, a cumpărat firma ...
Bursa de la București a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de marți
Bursa de la București a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis marţi în scădere pe aproape toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor a urcat ...
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Bulgaria. Circulația rutieră de pe Podul Prieteniei, dintre Giurgiu și Ruse, va fi suspendată temporar joi și vineri
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Bulgaria. Circulația rutieră de pe Podul Prieteniei, dintre Giurgiu și ...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...