Fraţii noştri de peste Prut strâmbă din nas la persoanele cu cetăţenie română

Tupeul comuniştilor din Republica Moldova nu mai are margini. Partidul Comuniştilor i-a solicitat ambasadorului României la Chişinău, Marius Lazurca, să le transmită autorităţilor române să retragă toate persoanele cu cetăţenie română de la conducerea Moldovei.
Economica.net - joi, 26 ian. 2012, 15:34

Comuniştii susţin că este vorba de persoane care, prin jurământul pe care l-au făcut României, acţionează în interesele naţionale ale României şi duc la uzurparea puterii în statul Republica Moldova, relatează Info-Prim Neo, în pagina electronică, citat de Mediafax. .

Deputatul comunist Alexandr Petkov a menţionat, într-o conferinţă de presă, că persoanele la care se referă PCRM sunt prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, preşedintele grupului parlamentar al Partidului Liberal, Ion Hadârcă, preşedintele grupului parlamentar al Partidului Liberal Democrat, Valeriu Streleţ, şi preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase.

„Vă rugăm respectuos, excelenţă, să transmiteţi autorităţilor abilitate române să întreprindă măsurile de rigoare, menite să retragă din spaţiul politic moldovenesc supuşii statului român. Aceştia prin comportamentul lor au dus la încălcarea prevederilor constituţionale în Moldova, la zguduirea opiniei publice locale şi internaţionale, implicit, aducând prejudicii grave imaginii României pe plan extern”, se arată în scrisoarea către ambasadorul român.

Parlamentarii comunişti susţin că toate protestele desfăşurate în ultima vreme au loc din cauza deciziilor luate, fie personal, fie prin complicitate, de către persoanele care în diferite perioade au obţinut calitatea de cetăţean al României.

Petkov a mai menţionat că statul român este rugat să atragă atenţia ministrului Afacerilor Interne de la Chişinău, Alexei Roibu, că orice provocări împotriva protestatarilor paşnici se vor răsfrânge negativ asupra imaginii statului român, a cărui cetăţenie este solicitată de către ministru.

„Excelenţă, sincer, considerăm că este şi în beneficiul României, interesele căreia le reprezentaţi în Moldova, să faceţi tot posibilul ca asupra relaţiilor dintre statele noastre să nu planeze niciun fel de ameninţări, îndeosebi din partea cetăţenilor statului european România”, a declarat parlamentarul.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu cel din 2023
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu ...
Prețul mediu al pieței pentru ziua următoare (PZU), a scăzut cu 16% față de luna precedentă, în care crescuse însă exploziv. Dar tot este mare....
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie de 1.200 MWşi care va costa 4,8 miliarde de dolari
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie ...
Pakistan a demarat construcţia unui nou reactor nuclear, de concepţie chineză, care va putea să producă 1.200 de megawaţi ...
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR): Ordonanța-trenuleț nu va aduce rezultatele aşteptate dacă nu se stimulează economia
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR): Ordonanța-trenuleț nu va aduce rezultatele aşteptate ...
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din Român (CAIR) atrage atenția că ordonanța austerității nu va aduce ...
Petrol România -Producţia de ţiţei a scăzut cu 3,9% în primele 10 luni din 2024. Importurile au crescut cu 4,9%
Petrol România -Producţia de ţiţei a scăzut cu 3,9% în primele 10 luni din 2024. Importurile au crescut cu 4,9%
România a produs, în primele zece luni din 2024, o cantitate de ţiţei de 2,246 milioane de tone echivalent petrol (tep), ...