Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, intră pe un nou segment de afaceri și fac prima achiziție în afara țării
Familia Mizzaro Papini și Pavăl Holding împreună cu Apex Alliance au anunțat că au intrat în faza finală de achiziție a firmei care deține hotelul de patru stele de pe malul lacului Garda din Italia. Noii proprietari vor să redeschidă hotelul în luna iunie și să încheie acest sezon înainte să desfășoare lucrări majore de renovare care să aducă hotelul la cinci stele, se mai arată într-un comunicat citat de Garda Post.
Aceasta este prima achiziție a fraților Pavăl în afara țării făcută publică, care marchează și intrarea pe un nou segment, cel hotelier. Comunicatul citat de presa italiană nu spune nimic de valoarea de achiziție.
Hotelul, care și-a deschis porțile în 1884, este acum închis. Imobilul are 167 de camere, iar fațada dă chiar spre lacul Garda. După încheierea sezonului actual, Pavăl Holding și Apex Alliance vor investi în transformarea hotelului.
Închis a fost și de Paște, pentru a doua oară în istoria sa, după momentul Covid din 2020, mai scrie presa italiană.
Apex Alliance este o companie din Lituania care a deschis mai multe hoteluri în București, cu o capacitate totală de peste 1.000 de camere. Din portofoliul companiei fac parte Hilton Garden Inn Bucharest Old Town, Hilton Garden Inn Bucharest Airport, Courtyard Bucharest Floreasca, Moxy Bucharest Old Town și The Marmorosch Bucharest. Grupul a investit circa 120 de milioane euro până în prezent în proprietățile hoteliere din România.
Grand Hotel a fost fondat de austriacul Luigi Wimmer, care s-a retras în zona lacului Garda în 1875 pentru tratamen. S-a îndrăgostit imediat de frumusețea locului și de clima blândă și să aibă un mic hotel pe malul lacului. Hotelul a avut un mare succes, iar primele lucrări importante de extindere au fost deja realizate în 1897.
De-a lungul timpului, Grand Hotel a primit oaspeți renumiți precum regele George de Saxonia, la începutul secolului al XX-lea, Gabriele D’Annunzio și Winston Churchill, poetul laureat al premiului Nobel, Paul Heyse, scriitorii William Somerset., Maugham și Vladimir Nabokov, până la mari vedete ale muzicii, teatrului și dansului care au evoluat la festivalul de vară Vittoriale în ultimii ani.