Fraudă cu fonduri europene: Poliţia cehă recomandă punerea sub acuzare a premierului Andrej Babis

Poliţia cehă recomandă punerea sub acuzare a premierului, miliardarul Andrej Babis, pentru implicarea sa într-o fraudă cu subvenţii europene în valoare de două milioane de euro, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt, relatează AFP.
Economica.net - mie, 17 apr. 2019, 17:58
Fraudă cu fonduri europene: Poliţia cehă recomandă punerea sub acuzare a premierului Andrej Babis

„Ancheta este terminată şi dosarul complet a fost înaintat procurorului Republicii cu propunerea de punere sub acuzare”, a declarat pentru AFP Ales Cimbala, purtător de cuvânt al parchetului din Praga.

Procurorul va avea nevoie de „mai multe săptămâni, chiar luni” pentru a decide asupra actului de acuzare, dosarul fiind mai degrabă voluminos, a adăugat el.

Al doilea om în topul averilor din Cehia, Babis, în vârstă de 64 de ani, a fost inculpat în 2017 într-o afacere de deturnare de fonduri prezumată datând din 2007-2008 şi legată de complexul său hotelier „Cuibul de barză”. El riscă între cinci şi zece ani de închisoare, potrivit purtătorului de cuvânt.

Mişcarea sa populistă ANO conduce un guvern de coaliţie minoritar împreună cu social-democraţii. El beneficiază şi de susţinerea tacită a comuniştilor, o premieră în istoria ţării post-comuniste.

Anul trecut, guvernul a supravieţuit unui vot de neîncredere solicitat de opoziţie, după ce media au relatat că asociaţi ai lui Babis l-au dus pe fiul său Andrej Babis Jr. în Crimeea, anexată de Rusia, pentru a-l proteja de ancheta în acest dosar.

Andrej Babis, proprietarul holdingului Agrofert, controlează şi două mari cotidiene şi principalul post de radio din ţară.

Miercuri, el a respins cu fermitate acuzaţiile reţinute împotriva lui, calificându-le drept „politizate” şi „un complot organizat”.

În pofida acestei afaceri şi a acuzaţiilor potrivit cărora ar fi fost agent al poliţiei secrete comuniste în anii 1980, partidul său ANO conduce detaşat în sondaje.

Potrivit unui sondaj realizat în martie-aprilie de institutul Kantar CZ pentru televiziunea cehă pe un eşantion de 870 de persoane, ANO beneficiază de susţinerea a 33% dintre persoanele intervievate, urmat de Partidul Piraţilor (19%).

Te-ar mai putea interesa și
Daniel Gross, CEO Penny: Consumatorul român pune un accent puternic pe sustenabilitate și pe confortul oferit de cumpărăturile online
Daniel Gross, CEO Penny: Consumatorul român pune un accent puternic pe sustenabilitate și pe confortul oferit de cumpărăturile ...
Discounterul german Penny, numărul doi pe acest segment al retailului alimentar după Lidl, plănuiește și pentru anul viitor 35-40 de noi magazine și inaugurarea unui noi depozit în......
Retrospectiva anului – record 2024: Cele mai spectaculoase imagini de pe șantierele de autostrăzi și cale ferată
Retrospectiva anului – record 2024: Cele mai spectaculoase imagini de pe șantierele de autostrăzi și cale ferată
2024 a marcat mai multe premiere și recorduri în infrastructura de transport din România. Un pasionat de infrastructură, ...
Franţa – Două focare de gripă aviară au fost confirmate la doar câteva zile după ce autoritățile au anunţat că ţara nu mai este afectată de virus
Franţa – Două focare de gripă aviară au fost confirmate la doar câteva zile după ce autoritățile au anunţat ...
Franţa a confirmat la două ferme avicole focare de gripa aviară, la câteva zile după ce oficialii au anunţat că ţara ...
Rusia a avansat cu aproape 4.000 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024 (analiză AFP/ISW)
Rusia a avansat cu aproape 4.000 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024 (analiză AFP/ISW)
Rusia a avansat cu aproape 3.985 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024, de aproape şapte ori mai mult decât în 2023 ...