Freedom Group, compania imobiliară a lui Octavian Bădescu, a ajuns la o capitalizare de 10 mil. lei într-o lună

Economica.net
07 11. 2019
octavianbadescu_86894100

Capitalizarea a fost atinsă prin vânzarea acțiunilor către agenți și investitori, acționariatul companiei fiind format într-o proporție de aproape 10% din noi acționari.

Freedom Group este brandul sub care se derulează activitățile de reprezentare în tranzacționarea imobiliară, proiectul fiind înființat de Octavian Bădescu, în 2017. În 2018, fostul director comercial al Sameday Courier, Dana Gațe, s-a alăturat companiei ca asociat.

Octavian Bădescu a fondat și condus companii importante pe anumite nise, precum Retailplus Eastern Europe, vândută în 2012 unei companii aparținând grupului AC Nielsen, unul dintre liderii mondiali al pieței de cercetare sau Sameday Courier – prima companie românească listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), achiziționată în 2017, de eMag, cel mai mare retailer online din România.

Freedom Group a părăsit rețeaua Re/Max în septembrie și a lansat noul concept de business imobiliar.