FRF a stabilit condițiile pe care trebuie să le îndeplinească suporterii care vor să intre în Arena Națională la meciurile de la Campionatul European 2020

Federația Română de Fotbal a anunțat marți prin intermediul unui comunicat care este procedura pentru accesul suporterilor pe Arena Națională la partidele din cadrul Campionatului European de Fotbal 2020.
Ion Dobreanu - mar, 01 iun. 2021, 22:02
FRF a stabilit condițiile pe care trebuie să le îndeplinească suporterii care vor să intre în Arena Națională la meciurile de la Campionatul European 2020

Astfel, în comunicat se precizează că având în vederea legislația națională în vigoare privind desfășurarea evenimentelor sportive pe timp de pandemie de COVID-19, pot asista din tribune la meciurile EURO 2020 de pe Arena Națională din București următoarele categorii de persoane:

A. Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

B. Persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore înaintea începerii meciului;

C. Persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

D. Persoanele care prezintă rezultatul negativ certificat de o unitate medicală al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore înaintea începerii meciului.

Deținătorii de bilete la meciurile EURO 2020 de pe Arena Națională din București care se încadrează în categoriile de mai sus trebuie să facă dovada imunizării de COVID-19. În acest sens, ei vor parcurge următorii pași pentru a putea intra pe stadion:

Pentru persoanele deținătoare de bilete care se încadrează în categoriile A, B sau C:

1. Deținătorul de bilete se prezintă în ziua sau în preziua meciului la unul dintre centrele medicale acreditate EURO 2020 din București cu actele medicale doveditoare, în limba română sau limba engleză.

2. Solicitantul va plăti la casierie costurile procedurii.

3. Personalul medical verifică documentele și semnalează voluntarului EURO 2020 prezent în locație că solicitantul este în regulă.

4. Voluntarul EURO 2020 îi aplică solicitantului o brățară de acces la încheietura mâinii. Atenție: odată scoasă de la mână, brățara se autodistruge și nu mai este valabilă pentru accesul pe stadion!

5. Spectatorul se prezintă la stadion. Accesul se face pe baza biletului ȘI a brățării. Doar unul dintre aceste elemente nu este suficient. Spectatorul trebuie sa aibă asupra lui și actul de identitate cu care și-a rezervat biletul.

În caz de constatare a nevalabilității documentelor prezentate, solicitantul poate intra pe procedura de testare rapidă în ziua meciului – descrisă mai jos – și încadrarea astfel în categoria D.

Pentru persoanele deținătoare de bilete care se încadrează în categoria D:

Deținătorul de bilete se prezintă în ziua meciului la unul dintre centrele medicale acreditate EURO 2020 din București.
Solicitantul va plăti la casierie costurile procedurii.
Personalul medical îl testează cu un test rapid antigenic și comunică rezultatul testului după perioada de așteptare necesară.
Personalul medical semnalează voluntarului EURO 2020 prezent în locație că solicitantul este în regulă (are test negativ).
Voluntarul EURO 2020 îi aplică solicitantului o brățară de acces la încheietura mâinii.

Atenție: odată scoasă de la mână, brățara se autodistruge și nu mai este valabilă pentru accesul pe stadion!

Spectatorul se prezintă la stadion. Accesul se face pe baza biletului ȘI a brățării. Doar unul dintre aceste elemente nu este suficient. Spectatorul trebuie sa aibă asupra lui și actul de identitate cu care și-a rezervat biletul.

Sunt valabile doar testele antigenice rapide efectuate la respectivul centru medical. În cazul constatării unui rezultat pozitiv la testul rapid antigenic, solicitantului nu i se mai aplică brățara de acces. Personalul medical urmează procedurile legale de anunțare a autorităților medicale despre înregistrarea unui caz de COVID-19. Solicitantul nu va putea intra la meci și nici nu i se vor returna banii pe bilet. Cu toate acestea, poate transfera biletul unui alt suporter.

Facilități pentru suporterii care sosesc în România din țări de pe listele roșie și galbenă, cu avionul, prin punctul de frontieră de la Aeroportul Henri Coandă:

Deținătorii de bilete din țări aflate pe lista galbenă sau roșie care sosesc în ziua sau în preziua meciului la Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) vor urma procedurile specifice epidemiologice valabile pentru toți călătorii.
În zona de ridicare a bagajelor, deținătorii de bilete vor găsi voluntari EURO 2020, cu ținută cu însemnele EURO 2020. Suporterul se prezintă la voluntar, îi prezintă biletul de meci și adeverința epidemiologică avizată de către autoritățile medicale prezente la frontieră care atestă exceptarea carantinei.

Voluntarul EURO 2020 îi aplică solicitantului o brățară de acces la încheietura mâinii.

Atenție: odată scoasă de la mână, brățara se autodistruge și nu mai este valabilă pentru accesul pe stadion!

Spectatorul se prezintă la stadion. Accesul se face pe baza biletului ȘI a brățării. Doar unul dintre aceste elemente nu este suficient. Spectatorul trebuie sa aibă asupra lui și actul de identitate cu care și-a rezervat biletul.

Suporterii care sosesc în România din țări de pe listele roșie și galbenă, cu avionul, prin punctul de frontieră de la Aeroportul Henri Coandă, cu mai mult de o zi înaintea meciului, vor urma procedura cu prezentare la centrele medicale din București, descrisă mai sus, pentru a dovedi încadrarea în categoriile A, B, C sau D.

Suporterii care sosesc în România din țări de pe lista verde, cu avionul, prin punctul de frontieră de la Aeroportul Henri Coandă vor urma procedura cu prezentare la centrele medicale din București, descrisă mai sus, pentru a dovedi încadrarea în categoriile A, B, C sau D.

Suporterii care sosesc în România prin alte puncte de frontieră decât Aeroportul Henri Coandă vor urma procedura cu prezentare la centrele medicale din București, descrisă mai sus, pentru a dovedi încadrarea în categoriile A, B, C sau D.

Regimul de intrare al copiilor pe stadion

Fiecare persoană care intră pe stadion trebuie să dețină un bilet UEFA valabil, cu loc atribuit, indiferent de vârstă. Copiii nu pot fi ținuți în brațe și trebuie să dețină propriul bilet.
Din punct de vedere epidemiologic, se aplică legislația în vigoare:
Copiii până la 3 ani inclusiv nu trebuie testați anti-COVID 19 și au acces pe stadion fără brățară, după controlul certificatului de naștere la intrarea în stadion;
Copiii între 3 ani și 16 ani inclusiv trebuie să se înscrie într-una dintre categoriile B, C sau D descrise mai sus și urmează procedurile aferente;
Copiii peste 16 ani trebuie să se înscrie într-una dintre categoriile A, B, C sau D descrise mai sus și urmează procedurile aferente.

Precizări

Brățările de acces sunt diferite de la meci la meci. Acestea au elemente de siguranță și inscripționare specifice fiecărui meci. Deținătorii de bilete trebuie să parcurgă procedura de obținere a brățării de acces la fiecare meci, dacă au bilete pentru mai multe partide la București. Nu se eliberează în același timp brățări pentru mai multe meciuri.
Este valabil orice vaccin anti-COVID 19 în urma căruia s-a eliberat un certificat medical.

Imunizarea prin trecerea prin boală se dovedește cu documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maximum 14 zile anterior) sau prin verificarea bazei de date Corona-forms și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării.
Lista centrelor medicale acreditate EURO 2020 va fi publicată în viitorul apropiat, în timp util. Centrele medicale vor fi doar în București, pe toată raza Capitalei. Odată cu lista centrelor medicale vor fi anunțate și prețurile la care se vor verifica actele medicale sau se vor face testările rapide.

 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...