Fronea: Majoritatea funcţiilor de conducere din Vamă şi din Fisc sunt vulnerabile la corupţie. Mandatele trebuie limitate
‘Ar trebui modificat statutul funcţionarului public. Acum, dacă cineva dă concurs pe o funcţie publică de conducere, poate ieşi la pensie din acea funcţie, ceea ce este inadmisibil (…) pentru că intervine rutina şi ineficienţa’, a explicat joi Fronea, în cadrul Romanian International Trade Summit.
Potrivit acestuia, mandatele de conducere din administraţia publică ar trebui limitate la 3 – 4 ani.
‘Majoritatea funcţiilor de conducere din Vamă şi din Fisc sunt funcţii vulnerabile la corupţie, iar instituţiile statului trebuie să contribuie la diminuarea vulnerabilităţilor la corupţie’, a subliniat reprezentantul ANAF.
Pe de altă parte, Fronea consideră că Vama, dar şi alte instituţii ale statului ar trebui să treacă printr-un proces de reformă majoră. ‘Noi lucrăm cu instituţii publice ce funcţionează în aceeaşi paradigmă de zeci de ani. Sunt de părere că instituţii de forţă ale statului, respectiv Vama, Fiscul, Poliţia, Justiţia, trebuie complet depolitizate’, a precizat reprezentantul ANAF.
Referitor la rolul instituţiei vamale din România în regiune, Fronea a spus că, în prezent, există oportunitatea de a transforma Vama în principalul pilon de cooperare transfrontalieră din regiune.
‘România are de securizat cea mai lungă frontieră non-comunitară. Avem 680 de kilometri cu Republica Moldova, 650 de kilometri cu Ucraina, 550 de kilometri cu Serbia, şi frontiera Mării Negre este considerată tot non-comunitară’, a adăugat Fronea.
Potrivit acestuia, în materie de securitizare a frontierelor, combaterea traficului ilicit cu ţigarete reprezintă prioritatea zero, dar o atenţie deosebită se acordă şi combaterii traficului cu produsele susceptibile a fi contrafăcute.