Frontex: UE se aşteaptă ca afgani aflaţi deja în afara graniţelor ţării lor să încerce să ajungă în Europa

09 09. 2021
Refugiati afgani

Într-un interviu acordat agenţiei de presă britanice, Fabrice Leggeri a declarat că Frontex analizează posibilitatea unui val de migranţi afgani care ar urma să utilizeze fie rute clasice, precum cea prin Turcia şi Grecia, fie noi rute, cum ar fi cea prin Belarus.

Frontex ”monitorizează ceea ce se întâmplă” în interiorul Afganistanului însuşi, dar în acelaşi timp şi comunităţile afgane din ţări vecine, a explicat şeful Frontex, care a menţionat Iranul, Pakistanul, Tadjikistanul, Uzbekistanul şi Turkmenistanul.

”Aşteptarea noastră este ca, în funcţie de ceea ce se întâmplă în Afganistan, oameni aflaţi în nevoie de protecţie internaţională să încerce să plece din Afganistan. Dar ceea ce va fi foarte probabil să se întâmple întâi este ca afgani care trăiesc peste hotare să încerce să se mute către Uniunea Europeană”, a adăugat Leggeri.

Uniunea Europeană a căutat să-şi reformeze sistemul de imigraţie după criza din 2015-2016, când peste un milion de persoane au sosit în Europa, majoritatea utilizând ”ruta balcanică”.

”Acum nu poţi returna afgani către Afganistan. Evident nu putem face asta. Dar putem returna oameni care pretind că sunt afgani şi în realitate nu sunt”, a continuat directorul general al Frontex.