Cum pierde România banii. Autorităţile au plătit fructe pentru şcolari, dar n-au cerut banii la UE

12 06. 2012
mere_9765432_44426900

2010/2011 a fost al doilea an consecutiv în care România a implementat un program al Uniunii Europene de încurajare a consumului de fructe în şcoli, prin care elevilor li se oferea gratuit mere. Pentru acest program, UE a alocat ţării nostre fonduri nerambursabile în valoare de 9.659.220 euro, dar gradul de absorbţie a fost de numai 35,89%, adică 3.466.800 de euro. Cu un an în urmă, gradul de absorbţie a fost de 6%.

Ce s-a întâmplat

Pentru a putea plăti merele din şcolile româneşti cu bani europeni, solicitanţii de sprijin financiar, în cazul de faţă consiliile locale, trebuia să depună la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) o cerere de plată, fără de care statul român nu poate deconta la UE banii cheltuiţi. Numai că nu toate consiliile locale au făcut acest lucru. Autorităţile locale din Buzău, Galaţi, Giurgiu şi Neamţ nu au depus cereri de plată la APIA, iar pentru Gorj s-au solicitat fonduri, însă dosarul a fost respins. Astfel, dintr-un total de 500 de solicitanţi de sprijin financiar aprobaţi de către APIA, pentru anul şcolar 2010-2011, au depus cereri de plată 469 solicitanţi în semestrul I şi 387 în semestrul II.

Bani pierduţi

Potrivit datelor remise ECONOMICA.NET de către Ministerul Agriculturii, în subordinea căruia se află APIA, în anul şcolar 2010-2011, din cele 41 judeţe şi municipiul Bucureşti, au participat la implementarea acestui program doar 39 de judeţe. Acestea au cheltuit pentru ca elevii să poată mânca mere la şcoală 28.498.913 de lei (aproximativ 6,38 de milioane de euro), din care s-au recuperat de la UE 24.236.750 de lei (aproximativ 5,43 de milioane de euro). Restul de 4.262.162 de lei (955.641 euro la cursul BNR din 5 iunie) sunt bani pe care statul român i-a cheltuit, dar nu i-a recuperat din fondurile UE alocate pentru acest program şi nici nu o va mai putea face. Paguba generată de cele cinci judeţe care au distribuit mere în şcoli, dar nu au solicitat sprijin financiar de la APIA, se cifrează la 2.819.378 de lei (peste 632.000 de euro), în timp ce restul de 1.442.783 de lei (aproximativ 323.500 de euro) nu s-au putut deconta din fonduri UE pentru că unele judeţe au solicitat sprijinul financiar, dar nu pentru toată suma cheltuită.

Ce se mai poate face

Practic, chiar dacă UE a oferit gratis statului român bani pentru încurajarea consumului de fructe în şcoli, România a cheltuit din propriul buget cele aproximativ 955.000 de euro, sumă pe care nu o va mai recupera. „Aceste sume nu se mai pot recupera, cererile de plată se pot depune timp de 3 luni de la încheierea semestrului şcolar, respectiv 30.09.2011 pentru semestrul II al anului şcolar 2010/2011. În cazul în care termenul prevăzut de depunere se depăşeşte, ajutorul financiar se plăteste totuşi, dar cu urmatoarele reduceri: de 5%, dacă depăşirea este mai mica sau egala cu o lună;
de 10%, dacă depăşirea este mai mare de o lună, dar mai mică de două luni;în cazul în care termenul se depăşeşte cu mai mult de două luni, ajutorul se reduce cu 1% pe zi suplimentară de întârziere”, au explicat pentru ECONOMICA.NET specialiştii Ministerului Agriculturii.

Se schimbă legea

Având în vedere gradul redus de absorbţie a fondurilor UE la nivelul celor 14 judeţe care au implementat descentralizat programul (11,33%), prin comparaţie cu cele 20 de judeţe care au optat pentru punerea în aplicare centralizată a programului (24,56%), Ministerul Agriculturii a realizat un proiect de act normativ în care se specifică faptul că solicitanţii de sprijin financiar să fie exclusiv consiliile judeţene.”Această decizie va conduce atât la reducerea costurilor cât şi la scăderea poverii administrative a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prin reducerea numărului de dosare de plată, de la peste 1.000, la circa 141″, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ. Proiectul este în faza de avizare internă.

Cum se acordă banii pentru fructele din şcoli

Potrivit legislaţiei în vigoare (OUG 24/2010), începând cu anul bugetar 2011, sumele aferente acordării de fructe în şcoli se suportă din bugetele locale ale judeţelor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi, respectiv, ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, dupa caz. Pentru aplicarea acestui program sunt acordate sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru bugetele locale. Consiliile judeţene, consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti şi, respectiv, ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, după caz, vor recupera de la Ministerul Agriculturii, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, sumele plătite în limita creditelor bugetare cu această destinaţie.
Finanţarea sumelor aprobate de APIA, care reprezintă sprijinul financiar pentru activitatea de distribuire gratuită a fructelor în şcoli, se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, de la titlul „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare”, articolul „Programe din Fondul european de garantare agricola (FEGA)”, reprezentând sprijin financiar din FEGA şi din contribuţie publică naţionala totală. Contribuţia publică naţională totală se compune din cofinanţare publică de minimum 25% din valoarea sprijinului financiar acordat prin FEGA şi TVA aferentă achiziţiei fructelor şi prestărilor de servicii.