FSLI: O nouă lege a salarizării trebuie să fie pusă cât mai repede în practică

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) consideră că o nouă lege a salarizării trebuie să fie pusă cât mai repede în practică, deoarece la momentul de faţă salariile personalului nedidactic sunt identice, indiferent de vechime, se arată într-un comunicat remis joi AGERPRES.
Economica.net - joi, 02 iul. 2015, 15:08
FSLI: O nouă lege a salarizării trebuie să fie pusă cât mai repede în practică

‘O nouă lege a salarizării să fie pusă cât mai repede în practică, pentru a se elimina anomalia generată de introducerea sporului de vechime în salariul de bază, ceea ce a dus la o egalizare a salariilor personalului nedidactic, indiferent de vechime, fapt care nu este corect. În plus, această nouă lege a salarizării este necesară şi pentru că actuala grilă de salarizare este aplatizată, iar diferenţa între salariile personalului nedidactic şi cele ale personalului didactic în primii ani de activitate este nesemnificativă’, susţine Simion Hancescu, preşedintele FSLI, în comunicatul citat.

FSLI apreciază, totodată, adoptarea de către Guvern a ordonanţei prin care, de la data de 1 august a.c., salariile personalului nedidactic din învăţământ vor fi majorate cu 12%.

‘Ne-am luptat pentru cei 53.000 de oameni, personal nedidactic din învăţământul preuniversitar, fără de care şcolile nu ar putea funcţiona normal şi am obţinut această creştere’, a precizat Hancescu.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat luni că noua lege a salarizării, pe care Guvernul o promovează, prevede că niciun salariu nu va scădea, urmând să se înregistreze creşteri la nivelul tuturor categoriilor de salarii pentru bugetari.

‘Încercăm să o finalizăm în octombrie, vom avea discuţii cu partenerii noştri sociali şi vrem să o implementăm de la 1 ianuarie 2016. Implementarea se va face în funcţie de spaţiul fiscal pe care îl vom avea, dar, având în vedere că avem creştere economică, o colectare mai bună, o creştere a investiţiilor, sunt convinsă că vom avea spaţiu fiscal pentru implementarea acestei legi’, a menţionat ministrul Muncii.

Potrivit acesteia, prin noul proiect de lege se va ajunge la cinci trepte salariale.

Ministrul Muncii a menţionat că noul proiect de lege, care are o altă viziune, va conduce la o salarizare echitabilă pentru sectorul bugetar şi va introduce totodată criterii de performanţă în salarizarea bugetarilor.

Te-ar mai putea interesa și
Ce faci cu ambalajele SGR  când automatul magazinului nu funcționează. Obligațiile retailerilor
Ce faci cu ambalajele SGR când automatul magazinului nu funcționează. Obligațiile retailerilor
În situațiile în care echipamentele automate de preluare a ambalajelor (RVM-urile) nu funcționează corespunzător, comercianții au obligația de a asigura colectarea ambalajelor prin metode......
Autostrada Bucureștiului A0. Au apărut primele marcaje rutiere pe lotul 3 Sud. Când e gata? VIDEO
Autostrada Bucureștiului A0. Au apărut primele marcaje rutiere pe lotul 3 Sud. Când e gata? VIDEO
Veste mult așteptată! Au început lucrările de aplicare a marcajelor rutiere pe lotul 3 al A0 Sud, informează duminică ...
Magazinele HalfPrice cu produse de marcă la preţuri mici se extind în ţară şi face angajări
Magazinele HalfPrice cu produse de marcă la preţuri mici se extind în ţară şi face angajări
Lanțul de retail HalfPrice, cel mai nou brand al grupului CCC, care vinde articole de marcă la preţuri accesibile, va ...
Se prăbușește dolarul? Euro câștigă teren de la o zi la alta. Ce urmează să se întâmple cu economia SUA
Se prăbușește dolarul? Euro câștigă teren de la o zi la alta. Ce urmează să se întâmple cu economia SUA
Dolarul pierde teren pe fondul incertitudinilor induse de noua administrație Trump, susține o analiză iBanFirst. Perspectivele ...