FT: Grecia vrea să revină pe pieţele de obligaţiuni

Grecia vrea să revină pe pieţele internaţionale de obligaţiuni, în încercarea de a-i convinge pe investitorii internaţionali de faptul că economia sa şi-a revenit, a declarat marţi directorul Agenţiei pentru gestionarea datoriei statului din Grecia, Stelios Papadopoulos, într-un interviu acordat Financial Times.
Economica.net - mar, 11 feb. 2014, 13:28
FT: Grecia vrea să revină pe pieţele de obligaţiuni

Grecia nu a mai accesat pieţele internaţionale după 2010, când randamentele cerute de investitori pentru a achiziţiona obligaţiuni greceşti au atins un nivel nesustenabil, ceea ce a precipitat intrarea ţării în criză. Din 2010 şi până în prezent Grecia a emis doar certificate de Trezoreria cu maturitatea la trei şi şase luni.

Potrivit lui Stelios Papadopoulos o revenire ‘treptată’ pe pieţele de obligaţiuni ar creşte încrederea în Grecia şi ar permite ţării să-şi scoată în evidenţă punctele tari. ‘Credem că viitorul economic al Greciei şi nu trecutul va fi factorul principal pe care îl vor lua în considerare investitorii instituţionali atunci când vor analiza revenirea Greciei pe pieţele de capital’, a spus Stelios Papadopoulos.

Recent, randamentele cerute de investitori pentru obligaţiunile greceşti pe zece ani a coborât până la 7,6%, cel mai scăzut nivel înregistrat după luna mai 2010, când problemele cu datoria Greciei au declanşat o criză la nivelul zonei euro. În plus, Irlanda şi Portugalia au revenit şi ele pe pieţele de capital după ce au ieşit din programele internaţionale de asistenţă, ceea ce a dat naştere la speculaţii că Grecia va face şi ea acelaşi lucru.

Deşi troika se teme că revenirea pe pieţele de obligaţiuni va distrage atenţia autorităţilor de la Atena de la reformele economice şi fiscale, Stelios Papadopoulos a precizat că această revenire va fi una concentrată, cel puţin iniţial, pe refacerea lichidităţii pieţei de obligaţiuni guvernamentale prin utilizarea unor emisiuni mici. De asemenea, Papadopoulos a subliniat că în prezent necesităţile Greciei pentru serviciul datoriei sunt scăzute şi ar urma să se îmbunătăţească şi mai mult prin aşteptata modificare a termenilor acordului de asistenţă. Mai mult, ‘Grecia va înregistra un surplus de cont curent care va fi surprinzător şi va reveni pe creştere în 2014’, a adăugat Papadopoulos.

Directorul Agenţiei pentru gestionarea datoriei statului elen nu a oferit alte detalii privitoare la momentul în care Grecia va reveni pe pieţele de obligaţiuni. În schimb, luna trecută, ministrul grec de Finanţe, Yannis Stournaras, a declarat şi că Atena va testa piaţa în a doua jumătate acestui an cu o ofertă de 1,5 -2,0 miliarde de euro sub formă de obligaţiuni pe cinci ani.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...