FT: Italia ar putea aloca cinci miliarde de euro pentru salvarea a două bănci regionale

Economica.net
15 02. 2017
italy_1093076_960_720_58645300

Veneto Banca şi Banca Popolare di Vicenza sunt văzute ca fiind următoarea problemă a Italiei, după Monte dei Paschi di Siena, cea mai veche bancă din lume.

Salvarea Veneto Banca şi Banca Popolare di Vicenza, care încă necesită aprobarea autorităţilor de reglementare, va fi ‘o recapitalizare preventivă’, susţin surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Acesta este un mecanism care permite statelor membre ale zonei euro să injecteze bani în bănci fără a fi acuzate că încalcă reglementările privind ajutoarele de stat.

Italia este deja în negocieri cu Bruxelles-ul privind utilizarea aceluiaşi mecanism pentru salvarea Monte dei Paschi di Siena, evaluată la 8,8 miliarde de euro.

Veneto Banca şi Banca Popolare di Vicenza au de câţiva ani probleme cu lichidităţile şi capitalul, pe fondul acuzaţiilor de gestionare incorectă. Cele două bănci au fost preluate anul trecut de ‘Atlas’, fondul înfiinţat de instituţiile financiare italiene pentru sprijinirea băncilor cu probleme.

Dar Veneto Banca şi Banca Popolare di Vicenza au în continuare probleme cu depozitele şi nivelul capitalului, susţin sursele. Acestea adaugă că a fost solicitată aprobarea BCE pentru începerea procedurilor de recapitalizare pentru cele două bănci, pentru aproximativ cinci miliarde de euro.

Guvernul de la Roma caută modalităţi pentru a sprijini băncile cu probleme fără a încălca însă prevederile Uniunii Europene referitoare la ajutoarele de stat, care obligă investitorii să suporte o parte din pierderi şi îi protejează pe contribuabili.

Potrivit unor noi reguli care au intrat în vigoare la 1 ianuarie, salvarea unei bănci trebuie să se realizeze mai întâi pe baza contribuţiei acţionarilor, deţinătorilor de obligaţiuni şi deponenţilor, în conformitate cu o procedură cunoscută sub numele de ‘bail-in’.

Cele mai mari bănci italiene, UniCredit şi Intesa Sanpaolo, sunt prezente şi pe piaţa din România.