FT: Nissan vrea să extindă parteneriatul cu Daimler

Mercedes - Benz şi Infiniti, marca de lux a Nissan, negociază dezvoltarea în comun a unei platforme care va fi utilizată la fabricarea modelelor mai mari de sedan-uri şi SUV-uri, potrivit unui articol apărut marţi în publicaţia britanică Financial Times (FT).
Economica.net - mar, 14 ian. 2014, 12:31
FT: Nissan vrea să extindă parteneriatul cu Daimler

Cele două branduri premium, care deja au încheiat un acord pentru a colabora la o platformă mai mică pentru modelele compact, vor dezvolta propriile lor modele din noua platformă, a declarat, pentru FT, directorul Infiniti, Johan de Nysschen.

Pe plan global, producătorii auto caută modalităţi de a reduce costurile de dezvoltare a vehiculelor. Una dintre modalităţi ar putea fi folosirea platformelor comune pentru a sprijini fabricarea vehiculelor de diferite dimensiuni.

‘În prezent, discutăm şi examinăm potenţialul extinderii acordului la un al doilea proiect de fabricare a vehiculelor. Căutăm o platformă adaptabilă pentru vehiculele mai mari cu tracţiune integrală sau pe spate, care ar putea forma baza sedan-urilor şi a SUV-urilor’, a explicat Johan de Nysschen, fost director al Audi.

Acesta a adăugat: ‘Dacă ambele companii vor să dezvolte un model, există un anumit cost de intrare asociat cu asta. Dacă împărţim costurile pe jumătate, vom avea un discount de 50%’.

Infiniti vrea să depăşească brandurile de lux din Asia, cum ar fi Lexus de la Toyota, Acura de la Honda, Genesis de la Hyundai.

FT anunţa în decembrie, citând surse anonime, că alianţa Renault-Nissan speră să ajungă în primul trimestru din 2014 la un acord cu grupul auto german Daimler pentru a extinde parteneriatul.

Potrivit FT, acordul ar permite Daimler să construiască automobile marca Mercedes-Benz la uzina Renault-Nissan de la Aguascalientes (Mexic), să crească utilizarea de motoare produse de Renault la modele de lux Mercedes şi, de asemenea, să întărească cooperarea pentru viitoarele modele Infiniti.

Susţinătorii acordului menţionează lipsa de experienţă a Daimler în domeniul motoarelor mici şi mai puţin poluante, un atu al Renault. De asemenea, Nissan vrea să beneficieze de sprijinul Mercedes pentru dezvoltarea de noi modele de lux Infiniti.

‘Dacă te uiţi la prezenţa Mercedes şi Infiniti, există deja capacitate în Europa şi în China. Este, însă, şi o zonă în care nu există capacitate’, a declarat una dintre surse, referindu-se la zona Americilor.

Un eventual acord între cele două părţi ar veni într-un moment în care marii constructori auto analizează formarea de parteneriate şi societăţi mixte pentru a putea să-şi scadă costurile şi să continue să crească pe noi pieţe, în condiţiile în care piaţa auto din Europa înregistrează cele mai slabe vânzări din ultimele două decenii.

Renault-Nissan, care funcţionează sub forma unei alianţe globale din 1999, a convenit în 2010 să înceapă să coopereze cu Daimler pentru unele proiecte. Cei trei producători colaborează pentru producţia în comun a unor motoare, iar modelele Twingo Renault şi Daimler Smart au fost dezvoltate pe baza aceleiaşi platforme.

Renault are trei uzine în America Latină – Argentina, Brazilia şi Columbia – pe lângă cele şase fabrici din Franţa. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit în opt ani un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...