Fuchs investește 14 mil. euro în extinderea fabricii de la Curtea de Argeș

06 09. 2023
fabrica Fuchs_Curtea de Arges (3)

Fuchs a prezentat, astăzi, în cadrul unui eveniment restrâns la care au fost invitați reprezentanți ai politicii și administrației locale, proiectul de extindere al unității de producție din Curtea de Argeș, pe care îl consideră o piatră de hotar, esențială în dezvoltarea business-ului.

Noul proiect, programat să fie finalizat în vara anului viitor, constă în lărgirea capacităților logistice și de producție, precum și în automatizarea proceselor de producție.

„Extinderea simbolizează determinarea noastră de a ne consolida poziția de lider de piață în România și, în același timp, de a ne extinde afacerea la nivel internațional. Prin această investiție subliniem angajamentul de a oferi clienților noștri produse și servicii de cea mai înaltă calitate și inovație”, a declarat Nils Meyer-Pries, CEO al Grupului Fuchs.

Având în plan obiective ambițioase de creștere și punând accent pe business-ul de marcă și marcă privată, Fuchs va aloca 14 milioane de euro – investiție proprie – în extinderea centrului logistic și de producție, care aproape își va dubla capacitatea: de la 11.084 de metri pătrați (cât totalizează, în prezent), la 21.338 de metri pătrați. Noua hală de producție va fi dotată cu echipamente de ultimă generație, printre care și o nouă facilitate de malaxare condiment, spune compania.

Totodată, investiția va permite companiei să-și extindă și portofoliul de produse. „Această decizie strategică contribuie la diversificarea gamei și la consolidarea poziției companiei pe piața locală”, subliniază Uwe-Jens Karl, Managing Director Fuchs Condimente Romania, importanța proiectului.

Construcția noului centru logistic și de producție demarează în luna septembrie și este programată să fie finalizată în august 2024. De asemenea, noua fabrica va juca un rol strategic în automatizarea proceselor de producție. „Acest lucru este de o importanță crucială pentru a satisface cererea în creștere și pentru a pune bazele unei creșteri profitabile și sustenabile”, adaugă Karl.

Fuchs Condimente Romania este prezentă pe piața locală din 2001. Compania are în portofoliu brandurile Fuchs, Cosmin, Alex, Mirodenia, V6BBQ, Bio Wagner și Ubena.

Fuchs Condimente Romania face parte din Grupul Fuchs, fondat de Dieter Fuchs, în 1952, în orașul Diessen (Germania), ca afacere de familie. În următorii 25 ani de la înființare, Grupul s-a extins în Franța, în Statele Unite, în Brazilia – unde condimentele sunt crescute în plantații controlate și atent selecționate – iar mai apoi, în China. Astăzi, Grupul Fuchs este prezent în 10 țări, de pe 4 continente, având peste 3.000 de angajați.