Fuga la tropice sau tentativa de revenire în politică, opțiunile lui Silvio Berlusconi după demisie

Economica.net
12 11. 2011

După anunțul de marți privind plecarea sa iminentă, hipermediatizatul Il Cavaliere nu a rămas în umbră: el s-a declarat „eliberat”, excluzând participarea la viitoarele alegeri.

La 75 de ani, Berlusconi, care domină scena politică națională de aproape 20 de ani, nu se vede la pensie: „Poate voi da o mână de ajutor în campaniile electorale, întotdeauna am fost foarte bun în așa ceva”.

Puțini experți îndrăznesc însă să îl elimine din analizele lor deoarece Berlusconi rămâne deputat al Poporului Libertății (PdL), al cărui fondator este, până la încheierea legislaturii, în 2013.

Alții sugerează glumind că acesta ar putea încerca să scape de problemele judiciare optând pentru un exil luxos, așa cum a făcut mentorul său politic, Bettino Craxi.

Acesta din urmă, președinte al Consiliului socialist în anii ’80, a fugit în Tunisia înainte de a fi condamnat în absență la 27 de ani de închisoare pentru corupție. El a murit în 2000.

Într-o conversație surprinsă în cadrul unor interceptări telefonice, Silvio Berlusconi a calificat Italia drept o „țară de rahat”. „În câteva luni voi pleca”, a adăugat el.

În această ipoteză, el ar putea merge în Antigua, care nu permite extrădări și unde magnatul media deține un luxos complex de vile.

„Berlusconi fie va merge în Antigua pentru a scăpa de justiție, fie va începe să restrângă rândurile pentru a încerca să revină pe scena politică”, explică pentru AFP James Walston, profesor la universitatea americană din Roma.

Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Berlusconi, jurnalistul Emilio Fede, anchetat în prezent pentru că i-a furnizat prostituate, a promis în această săptămână că îl va urma în Caraibe dacă acesta va decide să plece.

Dar în opinia comentatorului politic Sergio Rizzo, președintele Consiliului, care la începutul carierei era animator pe vase de croazieră, este incapabil să renunțe le proiectoare pentru o viață liniștită pe insule.

„Nu pot să mi-i imaginez pe Berlusconi și Fede jucând șah în Antigua. Berlusconi este incapabil să stea departe de viața publică, vrea să fie în centrul atenției”, apreciază el.

O părere similară are și Peter Gomez, autorul mai multor cărți despre Il Cavaliere: „Suportă presiuni enorme din partea familiei sale, care va moșteni imperiul lui (…) Ar putea fi constrâns să rămână în politică pentru a-și salva întreprinderile și pentru a-și păstra un fel de scut juridic”.

Silvio Berlusconi face în prezent obiectul a trei procese – pentru evaziune fiscală, corupție, abuz de putere și relații sexuale plătite cu o minoră – și ar putea cu greu să se mai prevaleze de imunitatea sa parlamentară.

„Cred că ar vrea să plece, dar la 75 de ani nu mai este la prima tinerețe. Totul depinde de ce îi vor cere copiii lui. Fiica lui Marina (cea mai mare, președinta holdingului familial Fininvest și a editurii Mondadori) a declarat clar că nu este dispusă să fie mai puțin bogată sau mai puțin influentă”, afirmă Peter Gomez.

„Berlusconi vrea să fie liderul opoziției. Sunt mulți cei care cred că acest lucru l-ar face de neatins”, adaugă el.

Sergio Rizzo, în schimb, nu exclude o revenire a lui Berlusconi în lumea afacerilor, păstrându-și imunitatea de deputat. Mare fan al fotbalului, el nu a exclus posibilitatea de a redeveni președinte al AC Milan, clubul al cărui proprietar este și care a câștigat campionatul de fotbal din Italia în 2011.