Fujifilm va spori producţia medicamentului împotriva Ebola, testat în Spania

Compania japoneză Fujifilm a anunţat marţi că va spori producţia antigripalului Avigan, un tratament experimental pentru a trata virusul Ebola, care a dat rezultate pozitive la pacienţii din Spania şi Franţa, informează EFE.
Economica.net - mar, 21 oct. 2014, 08:26
Fujifilm va spori producţia medicamentului împotriva Ebola, testat în Spania

Compania deţine în prezent un stoc pentru a trata aproximativ 20.000 de persoane şi are substanţele necesare pentru a fabrica alte 300.000 de doze. De asemenea, prevede să crească aceste cantităţi din noiembrie, când se aşteaptă o răspândire a virusului, conform previziunilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a anunţat Fujifilm într-un comunicat.

Antigripalul comercializat sub numele de Avigan şi produs de laboratoarele companiei Fujifilm este unul dintre puţinele medicamente folosite în prezent în mod experimental pentru a trata Ebola, deşi eficienţa sa încă nu a fost testată clinic şi nici nu a primit autorizarea OMS, scrie Agerpres.

Totuşi, organizaţia şi-a dat avizul pentru administrarea unor medicamente care încă nu au depăşit procesul de autorizare, pentru a trata pacienţii cu Ebola, însă deocamdată Avigan nu a fost administrat decât la patru pacienţi din Europa. Primul dintre ei a fost în Franţa, unde o infirmieră care a contractat boala în Liberia şi a fost tratată cu Avigan s-a recuperat.

În Spania, medicamentul a fost prescris infirmierei spaniole Teresa Romero – primul caz de contagiere cu Ebola în afara Africii – a cărei condiţie rămâne stabilă şi care aşteaptă testelor care să arăte că a depăşit boala. Medicamentul a fost administrat şi unui pacient din Germania, de naţionalitate ugandeză, care a contractat virusul în Sierra Leone, şi unui pacient din Norvegia, a informat compania japoneză.

Te-ar mai putea interesa și
Prim-ministrul Cătălin Predoiu trimite corpul de control la Salina Praid
Prim-ministrul Cătălin Predoiu trimite corpul de control la Salina Praid
Premierul interimar Cătălin Predoiu a anunțat, sâmbătă, că a dispus trimiterea Corpului de control la Salina Praid pentru a lămuri rapid și temeinic cauzele și responsabilii situației......
Suedia adoptă noi reguli de control a navelor străine, vizată fiind flota fantomă de petroliere rusești
Suedia adoptă noi reguli de control a navelor străine, vizată fiind flota fantomă de petroliere rusești
Guvernul suedez a anunţat sâmbătă că instituie de la 1 iulie noi reguli care întăresc controlul asupra navelor străine, ...
Salina Turda anunță că se extinde și vine cu noi atracții turistice pentru vizitatori
Salina Turda anunță că se extinde și vine cu noi atracții turistice pentru vizitatori
Coincidență sau nu, în contextul dezastrului de la salina Praid, care a fost inundată, Salina Turda anunță publicul ...
Ce spune ministrul Economiei despre dezastrul de la Salina Praid. Muncitorii vor fi plătiți în continuare, hotelurile vor primi compensații și experți europeni vor ajunge în zonă pentru a găsi soluții
Ce spune ministrul Economiei despre dezastrul de la Salina Praid. Muncitorii vor fi plătiți în continuare, hotelurile ...
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a declarat sâmbătă, la Praid, că se caută cele mai bune soluţii pentru redeschiderea ...