Fumatul taie 2% din PIB-ul mondial. OMS a cerut scumpirea ţigaretelor

Economica.net
31 01. 2017
tigari__456789876543_15661800

Publicat marţi în revista Tobacco Control, studiul arată că în 2012 costul total al fumatului s-a ridicat la 1.436 miliarde de dolari la nivel mondial, iar 40% din costuri au fost suportate de ţările în curs de dezvoltare. Nota totală de plată a inclus o factură de 422 miliarde de dolari pentru tratament şi spitalizare, adică 5,7% din totalul cheltuielilor pentru sănătate, precum şi costuri indirecte ca urmare a productivităţii pierdute din cauza bolilor şi deceselor.

‘Fumatul impune o povară economică grea la nivel mondial, în special în Europa şi America de Nord unde epidemia este mai avansată. Aceste descoperiri subliniază necesitatea implementării unor măsuri mai dure de control pentru diminuarea acestor costuri’, apreciază autorii studiului.

Conform rezultatelor studiului, un sfert din costul economic total al tabagismului este suportat de patru ţări: China, India, Brazilia şi Rusia. Raportat la PIB-ul diferitelor ţări, fumatul este deosebit de costisitor în Europa de Est (3,6% din PIB) precum şi în SUA şi Canada (3% din PIB). Restul Europei se situează la 2% din PIB faţă de 1,8% din PIB la scară mondială. De asemenea, în Europa de Est, cheltuielile de sănătate legate direct de fumat reprezintă 10% din totalul cheltuielilor de sănătate.

Autorii subliniază că, spre deosebire de studiile anterioare care s-au concentrat pe statele bogate, acesta este primul studiu care include şi ţările cu venituri mici şi mijlocii pentru a oferi o estimare mai corectă a costurilor totale ale fumatului. La realizarea acestui studiu au fost colectate date din 152 de ţări reprezentând 97% din fumătorii planetei. Chiar şi aşa, costurile reale ale fumatului sunt mult mai mari deoarece cercetătorii precizează că în calculele lor nu sunt incluse şi pagubele provocate de fumatul pasiv, responsabil anual pentru aproximativ şase milioane de decese pe an.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi-a fixat ca obiectiv reducerea cu o treime, până în 2030, a deceselor premature legate de maladiile non-infecţioase şi fumat. OMS estimează că la nivel mondial sunt 1,1 miliarde de fumători, ceea ce înseamnă că unul din cinci oameni cu vârsta de peste 15 ani este fumător.

OMS cere scumpirea ţigaretelor

Efectele negative ale fumatului costă economia mondială peste 1.000 de miliarde de dolari pe an, depăşind sumele colectate de pe urma accizelor pe ţigări estimate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) la 269 miliarde de dolari în 2013-2014, potrivit unui studiu publicat marţi de OMS şi Institutul Naţional pentru cancer din SUA, informează Reuters.

La nivel mondial sunt 1,1 miliarde de fumători, ceea ce înseamnă că unul din cinci oameni cu vârsta de peste 15 ani este fumător, potrivit estimărilor celor două instituţii.

‘Numărul deceselor provocate de tutun este preconizat să crească de la aproximativ şase milioane pe an în prezent la aproximativ opt milioane pe an în 2030 şi peste 80% din aceste decese vor avea loc în ţările cu venituri mici şi medii’, se arată în studiul OMS.

Raportul recomandă ţărilor să majoreze taxele şi preţurile la ţigări şi să introducă politici comprehensive de interzicere a fumatului. Dacă fiecare ţară ar majora taxele pentru vânzările de ţigarete cu 0,80 dolari pentru fiecare pachet, veniturile anuale ale guvernelor ar creşte cu 140 miliarde de dolari. Aceasta ar reduce prevalenţa fumatului şi ar reduce cu 66 de milioane numărul de fumători.

Cu toate acestea, OMS subliniază că multe ţări nu utilizează în mod adecvat taxele pe ţigări, în condiţiile în care mai puţin de 0,4% din sumele rezultate de pe urma acestor taxe sunt utilizate pentru finanţarea măsurilor anti-fumat.