Funcţionar bancar reţinut pentru facilitare ilegală de vânzare imobile aflate în executare silită

Economica.net
28 08. 2012
ghiseu_banca_07551300

Marţi, la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu a fost depusă o plângere penală de un sibian cu privire la faptul că a fost indus în eroare de un angajat al unei societăţi bancare, care i-a promis că îi facilitează vânzarea unor imobile ce se află în diferite faze de executare silită contra unei sume de bani.

Astfel, luni seara, funcţionarul bancar a fost surprins în timp ce îi propunea clientului facilitarea vânzării imobilelor aflate în faza de executare silită contra unei sume de bani. Citeste si: Reduceri de până la 30% la maşinile executate silit

Cu ocazia percheziţiei corporale efectuate asupra funcţionarului, în vârstă de 31 de ani, au fost identificate acte, documente, înscrisuri şi carduri bancare ce au legatură cu diferite societăţi bancare.

În urma verificărilor efectuate, s-a constat faptul că funcţionarul a solicitat sume de bani şi altor persoane pentru a facilita vânzarea unor imobile ce se aflau în diferite faze de executare silită.

Funcţionarul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru înşelăciune, acesta urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.