Funcţionarea în siguranţă a hidrocentralelor de pe Dunăre e în pericol – liderul sindicatului Porţile de Fier
Potrivit lui Cristinel Popescu, ‘aceştia au luat nejustificat hotărârea de a sista programele de investiţii la Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II şi de a reduce lucrările de mentenanţă, situaţie care poate genera accidente tehnice destul de riscante pentru personalul de exploatare şi barajele respective’.
‘Deciziile luate de cei doi favorizează anumite grupuri de interese în detrimentul economiei naţionale. Fără să fim consultaţi, în numele unui program de reorganizare ineficient, au fost concediate din sistem aproape 200 de persoane’, a susţinut Popescu.
În context, el a a declarat că în nenumărate rânduri a făcut demersuri la Ministerul Economiei cu privire la abuzurile făcute la Hidroelectrica, dar până acum ‘nu are indicii că cineva ar fi îngrijorat de soarta sectorului hidroenergetic’.
‘Începând de miercuri sindicaliştii noştri de la Porţile de Fier I şi II, Haţeg, Slatina, Râmnicu Vîlcea şi Cluj vor intra pe o durată nedeterminată în grevă japoneză. Prin această formă de protest vrem să atragem încă o dată atenţia conducerii Ministerului Economiei şi Guvernului României asupra situaţiei critice în care se află Sistemul Energetic Naţional’, a mai spus Popescu.