Funcţionarii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură avertizează că vor intensifica protestele dacă situaţia de discriminare salarială nu se va rezolva. Activitatea APIA nu este afectată

Funcţionarii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, membri ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor APIA, continuă protestele prin grevă japoneză în fiecare zi, în intervalul orar 10:00 - 11:00, şi avertizează că, în lipsa rezolvării situaţiei de discriminare salarială, vor intensifica formele de protest. Activitatea APIA nu este blocată în contextul protestelor spontane ale unor angajaţi ai instituţiei iar fluxurile de lucru sunt parcurse normal în vederea autorizării şi efectuării plăţilor, atât în sectorul zootehnic cât şi vegetal, a precizat Cornel Turcescu, directorul general APIA.
AGERPRES - mar, 12 dec. 2023, 10:17
Funcţionarii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură avertizează că vor intensifica protestele dacă situaţia de discriminare salarială nu se va rezolva. Activitatea APIA nu este afectată

Potrivit unui comunicat al CNS Cartel Alfa, funcţionarii sunt nemulţumiţi din cauza faptului că, deşi sunt foarte performanţi, având o rată de absorbţie a fondurilor europene de peste 96% în fiecare an, iar volumul de muncă este foarte mare, salariile acestora acestora au rămas la nivelul anului 2015. Mai mult decât atât, aceştia consideră că se află într-o situaţi de discriminare, APIA fiind singura Agenţie din MADR care se află pe grilă teritorială, scrie Agerpres.

„În cazul în care grila salarială nu va fi uniformizată, membrii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Apia afiliată la CNS Cartel Alfa vor intensifica formele de protest, mergând până la grevă”, subliniază organizaţia sindicală.

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” s-a înfiinţat în 1990, reuneşte 38 de federaţii sindicale la nivel de sector şi coordonează activitatea a 42 de filiale teritoriale, interprofesionale.

Activitatea APIA nu este blocată în contextul protestelor spontane ale unor angajaţi ai instituţiei iar fluxurile de lucru sunt parcurse normal în vederea autorizării şi efectuării plăţilor, atât în sectorul zootehnic cât şi vegetal, a precizat Cornel Turcescu, directorul general APIA.

„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public privind organizarea unor proteste spontane ale unor angajaţi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, membri ai formaţiunilor sindicale din cadrul Centrelor Judeţene, directorul general APIA, Cornel Turcescu, asigură pe această cale fermierii că în activitatea instituţiei nu există blocaje, iar fluxurile de lucru sunt parcurse normal în vederea autorizării şi efectuării plăţilor, atât în sectorul zootehnic cât şi vegetal. APIA continuă efectuarea plăţilor aferente Campaniei 2023 în acelaşi ritm susţinut, astfel încât toţi beneficiarii să primească în timp util banii cuveniţi”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare acționar al grupului Volkswagen intenționează să-și intensifice implicarea în sectorul apărării
Cel mai mare acționar al grupului Volkswagen intenționează să-și intensifice implicarea în sectorul apărării
Cel mai mare acționar al grupului Volkswagen, compania Porsche SE, și-a anunțat intenția de a își intensifica implicarea în industria de apărare fără a renunța la implicarea în afacerile......
Recesiunea poate fi evitată prin investiții și absorbția fondurilor europene – Alexandru Nazare, ministru de Finanțe
Recesiunea poate fi evitată prin investiții și absorbția fondurilor europene – Alexandru Nazare, ministru de Finanțe
Recesiunea poate fi evitată prin investiții și prin absorbția fondurilor europene, iar în pachetul 3 trebuie gândite ...
Inflație de două cifre pentru august septembrie și de 9,3% la finalul lui 2025, previziuni ING Bank
Inflație de două cifre pentru august septembrie și de 9,3% la finalul lui 2025, previziuni ING Bank
După publicarea datelor pe luna pe luna iulie, ING Bank a decis revizuire estimărilor privind inflația la sfârșitul ...
Ce planuri au pentru capitală românii care au deschis un cash&carry într-un fost Lidl din București. Derulează deja o investiție de 10 milioane de euro în Mehedinți
Ce planuri au pentru capitală românii care au deschis un cash&carry într-un fost Lidl din București. Derulează ...
Senic Gross & Market, retailerul cash&carry deținut de familia Cîmpeanu din Craiova, va inaugura la finalul lunii, în ...