Funcţionarii publici din Ministerul Educaţiei vor beneficia de o majorare de salariu de 15%, de la 1 ianuarie 2019 (sindicate)
Conform sursei citate, FSE ‘Spiru Haret’ a trimis Ministerului Muncii mai multe adrese, acestea conţinând amendamente la Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
‘Ca urmare a propunerilor FSE ‘Spiru Haret’ făcute în cadrul întâlnirii avute la Guvern la 31 ianuarie a.c. şi în urma adreselor trimise către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale conţinând amendamente la Legea-cadru nr. 153/2017, ieri, în cadrul şedinţei Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, au fost discutate mai multe amendamente la proiectul Legii de aprobare a OUG 91/2017. Unul dintre amendamentele adoptate prevede majorarea coeficienţilor inspectorilor din cadrul inspectoratelor şcolare. De asemenea, tot în urma propunerilor FSE ‘Spiru Haret’, funcţionarii publici şi personalul contractual din Ministerul Educaţiei Naţionale şi din instituţiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestuia, precum şi din serviciile publice deconcentrate, vor beneficia pentru complexitatea muncii, începând cu 1 ianuarie 2019, de o majorare a salariului de bază cu 15%’, a declarat preşedinte FSE ‘Spiru Haret’, Marius Nistor.
De asemenea, în comunicat, se menţionează că ‘Spiru Haret’ a solicitat ca majorarea să se acorde de la 1 martie, însă comisia a decis ca această creştere să se dea de la 1 ianuarie 2019.
În schimb, sindicaliştii anunţă că ‘vor lupta în continuare’ pe toate căile legale pentru ca problemele apărute în urma aplicării Legii-cadru nr. 153/2017 să fie rezolvate, printre acestea numărându-se majorarea salariilor personalului nedidactic şi o serie de solicitări privind modalitatea de calcul al sporurilor pentru personalul didactic şi didactic auxiliar.