Funcţionarii ruşi ar putea fi supuşi unor teste psihologice de rezistenţă la corupţie

Funcţionarii publici ruşi ar putea fi supuşi unor teste psihologice pentru a se evalua capacitatea lor de a rezista tentaţiei de a se lăsa corupţi, a anunţat miercuri Ministerul rus al Muncii şi Protecţiei Sociale, instituţia care a propus iniţiativa, relatează agenţia Xinhua.
Economica.net - mie, 03 dec. 2014, 17:03
Funcţionarii ruşi ar putea fi supuşi unor teste psihologice de rezistenţă la corupţie

‘Analiza va evidenţia posibila înclinaţie a unui oficial către acte de corupţie’, explică pentru cotidianul Izvestia un responsabil din cadrul acestui minister, el fiind de părere că gradul de acurateţe al testelor va fi de circa 90%. Dacă demersul va fi aprobat, testele obligatorii ar urma să fie incluse într-un program ce va începe la mijlocul anului viitor şi va dura până în 2018 în cadrul reevaluării periodice la care sunt supuşi funcţionarii ruşi o dată la câţiva ani.

Dar un membru al unei organizaţii non-guvernamentale ruseşti ce are ca obiect de activitate combaterea corupţiei apreciază că iniţiativa este bună, dar greu de implementat, mai ales din cauza insuficienţei personalului calificat. ‘Personalul instruit în grabă nu va reuşi niciodată să furnizeze rezultate credibile în conturarea unor asemenea profiluri profesionale, întrucât chiar şi specialiştii care lucrează cu detectoare de minciuni recunosc că unele persoane abile pot păcăli astfel de aparate şi pe operatorii acestora’, subliniază sursa citată.

Tot miercuri, şefa Comisiei parlamentare pentru combaterea corupţiei, Irina Iarovaia, a atras atenţia că lupta împotriva corupţiei ‘este un obiectiv major al guvernului şi o parte integrantă a asigurării securităţii naţionale’.

Executivul de la Moscova a adoptat în ultimii ani mai multe măsuri de combatere a corupţiei, precum controlul asupra cheltuielilor oficialilor ruşi şi interdicţia ca aceştia să deţină conturi în străinătate.

Te-ar mai putea interesa și
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
Grupul TeraPlast a anunțat achiziția activelor pentru productia de tevi din PVC si PE, detinute de Wavin Ungaria (business-ul de Constructii si Infrastructura al Orbia)....
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini diesel – analiză
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini ...
Deși numărul de mașini noi cu motoare diesel scade în Europa, șase state din zona Central-Estică continentului au raportat ...
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procuratura din Ţările de Jos a anunţat miercuri că nu îi va trimite în judecată pe foştii directori generali ai ...
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Regatul Unit va debloca 225 de milioane de lire sterline (273 de milioane de euro) pentru echipamente militare pentru Ucraina, ...