Fundaţia Lego oferă 100 milioane dolari pentru ajutorarea copiilor de refugiaţi

Fundaţia Lego, înfiinţată de familia Kristiansen, ce deţine compania daneză Lego, lider mondial pe piaţa producătorilor de jucării, a anunţat miercuri că va finanţa cu suma de 100 de milioane de dolari mai multe proiecte umanitare care sunt dedicate copiilor de refugiaţi rohingya şi sirieni, informează DPA şi Reuters.
Economica.net - mie, 05 dec. 2018, 18:29
Fundaţia Lego oferă 100 milioane dolari pentru ajutorarea copiilor de refugiaţi

Fundaţia daneză s-a asociat în acest proiect cu Sesame Workshop, o organizaţie non-profit care produce popularul serial de televiziune „Sesame Street”.

Scopul acestei iniţiative este acela de a oferi copiilor de refugiaţi „oportunităţi de a învăţa prin joacă şi de a-şi dezvolta abilităţile de care vor avea nevoie în viitor”, au precizat reprezentanţii Fundaţiei Lego.

Suma anunţată va fi plătită într-o perioadă de cinci ani.

„Acest parteneriat marchează primul pas din angajamentul pe care Fundaţia Lego şi l-a luat pentru a lucra în domeniul umanitar prin sprijinirea dezvoltării holiste a copiilor”, a spus Thomas Kirk Kristiansen, preşedintele consiliului de administraţie al fundaţiei şi, totodată, reprezentantul celei de-a patra generaţii din familia care deţine Lego Group, producătorul celebrelor jocuri din cărămizi de plastic.

În Bangladesh, Sesame Workshop va colabora cu organizaţia de dezvoltare BRAC (Bangladesh Rural Advancement Committee).

BRAC organizează ateliere de jocuri pentru copiii cu vârste de până la şase ani, inclusiv pentru copiii de refugiaţi rohingya ce provin din ţara vecină Myanmar.

Sesame Workshop va realiza şi o serie de videoclipuri care se concentrează pe jocuri, inclusiv conţinuturi pentru versiunea din Bangladesh a serialului „Sesame Street” şi un serial TV pentru Siria.

Sumele donate vor sprijini, totodată, un proiect coordonat de Sesame Workshop şi de agenţia pentru refugiaţi International Rescue Committee (IRC) pentru ajutorarea copiilor şi a familiilor afectate de conflictele armate din Siria.

Potrivit Reuters, Fundaţia Lego deţine 25% din Lego Group şi a fost înfiinţată de familia care deţine acest producător de jucării.

Peste 700.000 de musulmani rohingya şi-au părăsit ţara din cauza represaliilor armatei din Myanmar în 2017, potrivit agenţiilor din cadrul ONU. Reprezentanţii asociaţiilor care militează pentru drepturile omului şi activişii rohingya afirmă că bilanţul acestor atrocităţi a ajuns la câteva mii de victime.

Potrivit Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), 68,5 milioane de oameni au fost strămutaţi pe plan mondial. Dintre aceştia, aproximativ 25 de milioane sunt refugiaţi, iar aproape jumătate dintre ei sunt persoane minore.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
Guvernul american a demarat o vânătoare globală de ouă, încercând să obţină exporturi din partea ţărilor din Europa şi alte părţi, pentru a răspunde la o gravă criză care a dus......
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Statele Unite au nevoie de Groenlanda pentru pacea şi securitatea internaţională, a motivat vineri preşedintele american ...
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Statele Unite au amânat din nou cu 30 de zile punerea în aplicare a sancţiunilor anunţate împotriva celei mai mari companii ...
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, reduc investițiile, taie bugetele
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, ...
Mai mulţi directori de companii au declarat pentru Reuters că firme turceşti din toate sectoarele se grăbesc să reevalueze ...