Furnizarea de energie în 2018: Enel îşi consolidează poziţia de lider, Electrica scade, MET urcă pe podium. Top 10

30 03. 2019
contor_electric_876543_96787900

Enel. Prin cele două firme de distribuţie pe care le deţine, Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, grupul a ajuns să furnizeze aproape o cincime din toată energia livrată în regim concurenţial (19,1% cotă de piaţă). În 2017, cele două firme de furnizare ale grupului aveau o cotă de 17%, atunci consumul pieţei concurenţiale fiind mai mic, de 36 TWh, în condiţiile în care nu se liberalizase încă total piaţa pentru casnici, segment din care Enel, după o acerbă campanie de marketing, a “muşcat” cel mai mult.

Electrica Furnizare: cotă de piaţă de 9,36% în 2018, în scădere de la 11,58% în anul precedent. Grupul, singurul din zona de distribuţie/furnizare de energie la care statul român este cel mai mare acţionar, a pierdut constant cotă de piaţă pe segmentul concurenţial în ultimii ani, în condiţiile în care nu a marşat puternic pe acest segment de piaţă, mai ales pe cel al casnicilor. În final însă, de la 1 martie, piaţa consumatorilor casnici a fost din nou reglementată prin OUG 114.

MET Romania Energy. În condiţiile în care MET, sucursala din România a grupului ungar cu acelaşi nume, a achiziţionat în 2918 RWE România, am ales să prezentăm cota de piaţă însumată a celor două companii: 9,1% în 2018 (din care MET 4,46% şi RWE 4,7%). Anul precedent, dacă am socoti însumat cotele de piaţă ale celor două companii, erau 8,88%, dintre care MET 4% şi RWE 4,88%

E. On Energie România. Furnizorul controlat de grupul german E.On a avut, în 2018, o cotă de piaţă în concurenţial de 8,79%, fiind şi el în scădere faţă de “felia” pe care o avea în 2017: circa 10,2%.

Alro. Producătorul de aluminiu, care este şi cel mai mare consumator de energie electrică din ţară, are şi statut de furnizor, însă doar pentru consumul celor trei fabrici pe care le deţine (două la Slatina şi una la Tulcea. În 2018, Alro a avut o cotă pe piaţa de furnizare concurenţială de 5,42%, în creştere de la 3,74% în 2017, ceea ce înseamnă că, probabil, a renunţat la vreun furnizor care îi asigura o parte din consum.

CEZ Vânzare. Firma de distribuţie a grupului ceh a avut, pe concurenţial, o cotă de 5,07% în 2018, în creştere de la 4,37% în anul precedent.

OMV Petrom. Compania petrolieră a înregistrat o cotă de 4,71% în piaţa concurenţială, în scădere de la 6,75% în 2017. Dintre toţi furnizorii din top 10,. Petrom are şi cea mai mare capacitrate de generare, centrala de 860 MW pe gaze de la Brazi.Capacităţi de producţie mai au CEZ şi Enel, în eolian.

Getica 95 COM, un business românesc, activ pe piaţa de energie din 2010, a intrat în top 10 furnizori. A avut o cotă de piaţă de 4,46% în 2018, mai mult decât dublă faţă de anul preceden (2,14%).

Tinmar Energy, o cunoscută companie locală,a înregistrat în 2018 o cotă de 4,08%, în scădere faţă de 4,53%, cât a avut anul precedent.

Engie România. Compania, mai cunoscută pentru faptul că este furnizor de gaze, şi-a crescut cota pe piaţa de energie electrică, la 3,70%, de la 3,39% în anul precedent.