Furnizorii de energie se tem că nu-şi vor primi banii de la stat pentru compensarea facturilor

20 12. 2021
facturi_gaze_80914700

„Suntem foarte îngrijoraţi că nu ne vom primi banii înapoi. Sunt atâtea porţite în legislaţie pentru a amâna aprobarea plăţilor, decontului. În opinia noastră, ar trebui modificat ordinul comun privind normele de aplicare. Dacă vom primi banii după şase luni, la finalul iernii, s-ar putea să nu mai fie aceeaşi concurenţă pe piaţă”, a spus Urluescu.

Potrivit acestuia, în fiecare săptămână vedem câte un faliment al unei companii din energie.

La rândul său, Ion Lungu, directorul executiv al AFEER, a afirmat că, dacă furnizorii nu vor primi banii la timp, vor avea probleme cu lichiditatea, care se vor reflecta în tot sistemul.

„Este principala îngrijorare, recuperarea banilor. S-ar putea să creeze mari probleme de cash-flow, nu doar în ceea ce priveşte furnizorii, ci tot sectorul, şi la fel pentru producătorii care trebuie să plătească suprataxă”, a precizat Lungu.

Pe termen lung, statul trebuie să construiască de urgenţă noi capacităţi de producţie sau să ajute investitorii privaţi să facă asta.

„Este foarte importantă o infuzie de capacităţi de producţie şi accelerarea investiţiilor, în acelaşi timp trebuie lansată şi intensificată o campanie intensă de informare, pentru ca toată lumea să înţeleagă situaţia, o campanie privind creşterea eficienţei energetice şi utilizarea raţională a resurselor. Prin eficienţă energetică nu trebuie să înţelegem reducerea nivelului de trai”, a completat Lungu.

În plus, este nevoie de o legislaţie stabilă. „Pentru că altfel investitorii, când văd că se schimbă de la o zi la alta, chiar dacă climatul pare frumos, e posibil să nu mai creadă. Este o competiţie între ţări”, a mai spus reprezentantul AFEER.