Furnizorii de gaze nu mai sunt obligați să constituie stocuri minime pentru iarnă
“Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 35/2016 pentru aprobarea Metodologiei privind determinarea anuală a nivelului stocului minim de gaze naturale pentru titularii licenţelor de furnizare a gazelor naturale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 21 iulie 2016, se abrogă”.
Așa scrie într-un poiect de ordin al ANRE, care e fapt nu face decât să transpună în legislația secundară prevederile din noua lege 155, care modifică vechea lege a energiei.
Introdusă cu mai mult timp în urmă prin lege, această prevedere stipulează ca, an de an, furnizorii de gaze naturale sunt obligați să constituie, în perioada caldă, stocuri de 30% din consumul anual – adică sunt obligați să cumpere gaze, în baza unui program stabilit anual de ANRE, pe care să le înmagazineze în depozitele subterane operate în special de Depogaz (sucursală a Romgaz) și să plătească un tarif de înmagazinare, care acum este reglementat.
Această obligație va mai fi menținută doar în anul gazier 2020-2021, deci doar pentru această iarnă, urmând să fie eliminată – cine va dori să depoziteze gaze o face doar dacă vrea, nu va mai fi obligat. După ce se va renunța la această obligație, văzută acum ca o măsură de securitate a aprovizionării pe timp de iarnă – dar care ar încălca (în sensul că obligă), un regulament european (nr. 1938), Guvernul va trebui să elaboreze an de an un plan de măsuri pentru siguranța aprovizionării, dar fără să includă această obligație.
ANRE a anunțat recent că obligația de înmagazinare a gazelor pentru această iarnă a fost depășită.
“Stocul minim de gaze naturale la nivel naţional pentru titularii licenţelor de furnizare care asigură aprovizionarea cu gaze naturale a clienţilor finali, pentru ciclul de înmagazinare 2020-2021, a fost stabilit la un nivel de 1,917,668.052 mii m3.
Din datele obținute de ANRE din activitatea de monitorizarea a sectorului gazelor naturale, la data de 15 octombrie 2020, furnizorii dețineau în depozitele subterane de înmagazinare a gazelor naturale 2.780.251 mii m3, obligația de înmagazinare fiind îndeplinită în procent de 141%”, a informat ANRE.
“Furnizorul este responsabil pentru asigurarea surselor de gaze naturale din producția internă curentă, înmagazinare și import, iar neîndeplinirea obligației de a asigura cantitățile de gaze naturale necesare pentru asigurarea consumului clienților săi se sancționează cu amendă cuprinsă între 5% şi 10% din cifra de afaceri anuală”, mai arată Autoritatea.