Furnizorii și traderii de energie și gaze din alte state UE pot opera mai ușor în România. Restricții ridicate de ANRE – proiect
Ordinul ANRE, aflat la stadiul de proiect, se referă la “modificarea Procedurii de confirmare a dreptului de participare la pieţele de energie electrică/gaze naturale din România a unor persoane juridice străine având sediul social într-un stat membru al Uniunii Europene”.
De fapt, noua reglementare scutește în primul rând o firmă de furnizare sau trading înregistrată în altă țară UE de obligația de a constitui și menține o garanție financiară sub formă de scrisoare de garanție bancară sau cash colateral, în cuantum de 1 milion euro, echivalent în lei, așa cum se întâmplă acum.
În consecință, aceste firme nu mai trebuie să facă “dovada deținerii unui cont distinct de disponibil în RON deschis la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale centrale competente, codificat cu codul de identificare fiscală al plătitorului”, după ce ordinul va fi adoptat.