Furnizorii telecom, obligaţi să publice pe site-urile proprii informaţii despre încetarea contractului şi modificări
În plus, alături de datele privind condiţiile de modificare, cesiune sau încetare a contractului, furnizorii de servicii de telecomunicaţii trebuie să publice şi demersurile pe care utilizatorii trebuie să le facă pentru a obţine încetarea sau modificarea contractului, scrie Agerpres.
Astfel, operatorii trebuie să indice, după caz, adresa de e-mail, adresa poştală sau numărul de telefon/fax la care utilizatorii pot transmite cererea de reziliere a contractului, iar dacă se solicită completarea unor formulare/cereri-tip puse la dispoziţie de către furnizor, trebuie să se indice şi modalităţile prin care utilizatorii pot intra în posesia acestora.
‘Operatorii mai au obligaţia de a face cunoscute, pe site-urile proprii, penalităţile aplicabile în cazul încetării anticipate a contractului, dacă astfel de penalităţi sunt percepute. ANCOM îi sfătuieşte pe utilizatori să solicite în scris încetarea contractului, de exemplu, prin depunerea unei astfel de cereri în magazinele furnizorilor sau prin e-mail, în măsura în care furnizorul le oferă o astfel de posibilitate, întrucât pot exista situaţii în care utilizatorii trebuie să facă dovada transmiterii unei astfel de solicitări’, se arată în comunicatul autorităţii de reglementare.
În ceea ce priveşte modificarea unui contract, aceasta se poate face la cererea utilizatorului, în condiţiile prevăzute în contract sau pe baza negocierii directe cu furnizorul, sau la iniţiativa furnizorului. Deşi în anumite situaţii, furnizorul are dreptul să schimbe anumite clauze din contract, acesta are obligaţia să-şi informeze abonaţii despre întinderea şi conţinutul modificărilor, prin intermediul unei notificări, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea acestora.
‘În acest interval, dacă nu sunt de acord cu modificările, abonaţii pot renunţa la contract fără a plăti despăgubiri. Furnizorul poate să transmită notificarea prin scrisoare, e-mail, SMS, fax sau prin intermediul contului de client al abonatului de pe site-ul furnizorului, caz în care va fi însoţită de un SMS şi/sau e-mail de avertizare cu privire la transmiterea notificării. Indiferent de modul în care operatorul transmite notificarea, acesta trebuie să asigure transmiterea integrală a textului notificării, fără a face trimitere la alte surse de informare. De asemenea, notificarea trebuie să fie separată de orice material publicitar’, menţionează ANCOM.
Furnizorii sunt obligaţi să mai publice, pe site-ul propriu, şi condiţiile de furnizare a serviciilor, contractul-cadru şi termenii şi condiţiile aplicabile în cazul cartelelor preplătite, procedurile de măsurare şi gestionare a traficului şi politica de utilizare a serviciilor, aria de furnizare a serviciilor, precum şi procedura privind soluţionarea reclamaţiilor care vin din partea utilizatorilor.
Secţiunea InfoCentru din pagina de internet ANCOM pune la dispoziţia utilizatorilor informaţii utile despre serviciile de comunicaţii electronice (telefonie, internet şi televiziune) şi serviciile poştale, pentru a-i sprijini în alegerea şi folosirea acestor servicii. Informaţiile se referă în principal la încheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming.