Furnizorul de amenajări interioare și mobilier pentru HoReCa Trend Furniture a înregistrat afaceri de 27 de milioane de lei în 2022, în creștere cu 145%

07 03. 2023
conacul_secuiesc--_7_

Pentru 2023, compania estimează consolidarea avansului înregistrat anul trecut și previzionează o creștere a afacerilor până la 32 de milioane de lei.

”Estimările privind dezvoltarea Trend Furniture se bazează pe abordarea proiectelor prin intermediul unor soluții și produse complet noi pe care vrem să le introducem pe piața locală, care provin din zona de Sustenability, Green Products, Recycled Materials, Eco Materials, Carbon Footprint Reduction. Ne dorim ca până la finalul anului, să devenim furnizorul din România cu cea mai variată gamă de produse profesionale de mobilare din zona Green Products, Recycled&Sustenability”, a declarat Vlad Florea, CEO Trend Furniture.

Rezultatele obținute în 2022 sunt consecința implementării unor soluții care au permis atât dezvoltarea producției de mobilier custom specializat HoReCa, cât și a distribuției de mobilier profesional HoReCa, realizate de producători externi din Spania, Italia, Germania, Polonia, Turcia, lideri pe piețele de origine, dar și la nivel internațional.

Cele două direcții de business au fost surse principale de creștere pentru companie, în 2022. Producția de mobilier ”custom” dedicat spațiilor HoReCa, de exemplu, a înregistrat un plus de 20% față de 2021, în principal ca urmare a creșterii capacității de producție, a accesării unor proiecte complete de amenajare, dar și prin livrarea de soluții de InfoDesk, InfoPoint, Kiosk Point of Sales pentru spații comune în marile centre comerciale.

”Am reușit să livrăm mai multe proiecte de amenajări personalizate (custom), mai complexe, într-un timp mai scurt, datorită creșterii eficienței operaționale. Am accesat proiecte complete de amenajare, iar această strategie a însemnat introducerea de soluții și produse noi în portofoliul Trend Furniture – placare pereți, soluții de pardoseală, iluminat ambiental, cu efect în veniturile companiei. De asemenea, soluții de tip InfoDesk, InfoPoint, Kiosk Point of Sales pentru spații comune în marile centre comerciale au fost gândite, desenate, proiectate, produse si montate integral de către Trend Furniture. În realizarea lor s-au folosit materiale și soluții inovative, un exemplu potrivit fiind utilizarea Corianului, un material compozit, pentru a cărui prelucrare Trend Furniture este certificat oficial”, a explicat Vlad Florea.

Segmentul de clienți Key Accounts a reprezentat un motor de creștere a cifrei de afaceri prin livrarea celor mai mari proiecte de advertising furniture (mobilier de terasă, soluții de umbrire și umbrele personalizate) pentru companii mari, care activează în domenii precum producători de bere, producători și distribuitori de vin și băuturi spirtoase sau lanțuri de benzinării.

”Proiectele din zona SPA, care au cunoscut o dezvoltare accelerată în ultimii 2 ani au fost, de asemenea, o direcție importantă de creștere pentru noi. Am creat și livrat mobilier profesional de calitate care va susține exploatarea lor o perioadă îndelungată. În același timp, proiectele Trend au inclus și restaurante și hotelurile cu concept inovativ, axate pe zona de experiențe inedite oferite clienților (restaurare de conace, casteluri, restaurante cu concept si design integrat), unde sunt utilizate materiale naturale, de foarte bună calitate sau piese de mobilier create de designeri celebrii și producători exclusiviști”, a adăugat Vlad Florea.

Pe lângă dezvoltarea zonei de Key Account, compania își propune pentru acest an și o repoziționare a produselor din portofoliu și organizarea acestora pe 3 zone de buget care să faciliteze opțiunea clientului final. Cele trei paliere de buget au fost gândite astfel: Value – cea mai bună valoare în raport cu bugetul disponibil, Professional – (produse profesionale de la producători consacrați și Exclusive – produse de design, greu accesibile în piața din România, dar disponibile în oferta Trend Furniture.
Compania va acorda o atenție specială designerilor și arhitecților cărora li se pun la dispoziție prin platforma Trend Furniture resurse importante pentru a putea să dezvolte proiecte din zona HoReCa, indiferent de complexitatea lor.

Practic, prin colaborarea cu Trend Furniture, orice architect/designer va avea un partener puternic, care să îi pună la dispoziție resurse importante în ceea ce privește o gamă de produse profesionale completă, adaptată oricăror cerințe de budget, termen de implementare, o echipă de proiectare și producție specializată și experimentată în producerea și implementarea de proiecte personalizate cu materiale și soluții diverse, o bibliotecă de resurse și mostrare, samples, finisaje, materiale din care să poată face facil selecția soluțiilor dorite.

Despre Trend Furniture

Trend Furniture este o societate înființată în 2003, care s-a dezvoltat rapid, având în centrul său o zonă de producție mobilier de circa 600 metri pătrați, situată în comuna Gilău din județul Cluj. Compania are în prezent 50 de angajați. Printre clienții din portofoliul său se numără companii precum Bergenbier, Teleferic Grand Hotel, Ana Pan, Rompetrol, Ramada, Hotel Alpin Poiana Brașov, Hotel Internațional Iași sau Marty Restaurants.

În anul 2021, Trend Furniture a trecut printr-un amplu proces de repoziționare cu ajutorul unei noi strategii de marketing create de Brandocracy, pentru redefinirea obiectivelor de dezvoltare. Strategia creată de Brandocracy a ajutat Trend Furniture atât în procesul de repoziționare a brandului, cât și în comunicare, prin implementarea unor campanii dedicate precum #RezistăHoReCa sau #PeopleBehindHoreca.