Furnizorul de reactivi şi aparatură medicală Diamedix deschide o subsidiară în Bulgaria

Diamedix Impex, controlată de fondul de investiţii GED Capital, deschide o subsidiară în Sofia, Bulgaria, arată datele obţinute de Economica.net din Registrul Comerţului.
Cristina Şomănescu - Dum, 10 mart. 2024, 08:41
Furnizorul de reactivi şi aparatură medicală Diamedix deschide o subsidiară în Bulgaria

Diamedix Impex este distribuitor de reactivi, consumabile şi echipamente de laborator.

Firma e controlată de GED Eastern Fund II din Madrid cu aproape 80% din capitalul social (firmă reprezentată legal de GED Capital Development) şi de Vasileios Chrelias, fondatorul societăţii, cu circa 20% din acţiuni.
La 18 decembrie 2023, acţionarii companiei au decis înfiinţarea unei subsidiare în Bulgaria, denumită Diamedix Impex Eood, potrivit informaţiilor obţinute de Economica.net din Registrul Comerţului.
Firma va fi administrată de Dan Ciuca şi va avea sediul la Sofia.

Diamedix Impex are deja subsidiare la Chişinău şi în Kiev.

Firma a avut cifră de afaceri netă de peste 228 de milioane de lei în 2022, cu 11,6% mai mică decât cea obţinută în anul 2021. Profitul net al societăţii a depăşit 26 de milioane de lei în 2022 şi e cu aproximativ 40% mai mic decât cel realizat în 2021. Diamedix Impex a lucrat cu un număr mediu de 170 de angajaţi pe parcursul anului 2022, cu 12 oameni în plus, pe statele de plată, faţă de nivelul anului 2021, arată bilanţurile societăţii comparate de Economica.net.

Printre cele mai mari contracte cu spitale publice, câştigate de Diamedix în acest an, se numără:

  • cel de furnizare de echipamente medicale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu-Mureş – în valoare de circa 9 milioane de lei, potrivit datelor consultate de Economica.net în SICAP.
  • cel de furnizare de reactivi de laborator Spitalului Municipal Beiuş – în valoare de aproape 500.000 de lei, conform datelor consultate de Economica.net în SICAP.

Sursă foto: pagina de LinkedIn a companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă aprecierea faţă de decizia autorităţilor chineze de a excepta, în perioada 30 noiembrie 2024 (ora 00,00, ora Beijingului) - 31 decembrie 2025 (ora......
CFR anunță redeschiderea linia Stanceni – Lunca Bradului pentru circulaţia trenurilor cu tracţiune Diesel
CFR anunță redeschiderea linia Stanceni – Lunca Bradului pentru circulaţia trenurilor cu tracţiune Diesel
La ora 11:09 s-a redeschis linia Stanceni - Lunca Bradului pentru circulaţia garniturilor cu tracţiune Diesel, iar trenurile ...
ANPIS anunță că 154.159 de persoane au beneficiat în luna octombrie de indemnizații de creștere a copilului
ANPIS anunță că 154.159 de persoane au beneficiat în luna octombrie de indemnizații de creștere a copilului
Numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului a fost, în luna octombrie 2024, de ...
Grupul Bosch va reduce programul de lucru pentru aproape 10.000 dintre angajații săi din Germania
Grupul Bosch va reduce programul de lucru pentru aproape 10.000 dintre angajații săi din Germania
Pe lângă concedierea a mii de angajaţi, gigantul din domeniul ingineriei Robert Bosch va reduce şi orele de lucru pentru ...