Furnizorul de soluţii software Bento vrea să se listeze pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti

Bento - Intellectually Curious, companie antreprenorială românească, specializată în dezvoltarea şi implementarea de soluţii software şi furnizarea de servicii de infrastructură IT şi Cloud, anunţă intenţia de listare pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti. Compania are în plan ca acţiunile sale, care vor fi disponibile sub simbolul BENTO, să fie listate la BVB până la finalul anului.
Lidia Neagu - mie, 20 oct. 2021, 11:28
Furnizorul de soluţii software Bento vrea să se listeze pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti

Înainte de listare, Bento va efectua un plasament privat pentru a atrage 6 milioane de lei în vederea dezvoltării de produse software proprii şi scalării produselor şi serviciilor sale către noi clienţi şi verticale de business, conform unui comunicat remis redacţiei.

„Indiferent de fluctuaţiile economice care au avut sau au loc la nivel global, industria IT a demonstrat că este rezistentă şi deseori chiar beneficiară unor astfel de şocuri economice. Totodată, piaţa serviciilor software, de digitalizare, precum şi cea aferentă produselor IT&C este în creştere şi datorită contextului global ce aduce în centrul atenţiei digitalizarea afacerilor. Compania noastră se află într-un context favorabil din punct de vedere al potenţialului de dezvoltare. Avem un profil unicat în piaţa furnizorilor digitali, reuşind în ultimii ani să dezvoltăm şi validăm în piaţă produse software proprii, fără să neglijăm serviciile noastre „tradiţionale”, unde am înregistrat creştere şi am atins borne importante atât pe zona IT, infrastructura şi Cloud cât şi în furnizarea de software personalizat. Având în vedere acest potenţial cumulat de creştere al companiei, piaţa de capital reprezintă pentru noi o opţiune viabilă pentru atragerea de finanţare destinată continuării şi consolidării dezvoltării de produse software proprii. Cu sprijinul investitorilor BVB avem încredere că vom duce Bento la următorul nivel în ceea ce priveşte activitatea companiei atât în România cât şi la nivel internaţional,” a declarat Vlad Bodea, cofondator şi Executive Managing Partner al Bento.

Bento are peste 15 ani de experienţă în dezvoltarea şi implementarea de soluţii software şi furnizarea de servicii de infrastructură IT şi cloud pentru companii active în industrii multiple, precum energie, FMCG, utilităţi, telecomunicaţii, sănătate, agricultură, IT, media, industrie alimentară, distribuţie, transporturi şi servicii. Compania are în acest moment peste 70 de angajaţi şi deţine un portofoliu diversificat de clienţi format din companii multinaţionale din România, SUA şi Elveţia. De asemenea, Bento este partener cu furnizori de renume precum Microsoft, HPE şi CISCO.

Infuzia de capital va fi utilizată pentru dezvoltarea tehnologică şi scalarea comercială a produselor software proprii dezvoltate de companie, cu accent pe Bento Field Service Management şi Bento Mobile Device Management, realizarea de noi parteneriate în cadrul diviziei IT, Infrastructură & Cloud şi creşterea prezenţei Bento la nivel internaţional.

„Decizia de a ne lista pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti vine într-un context favorabil pentru industria de IT atât la nivel local cât şi global. Vrem ca împreună cu investitorii BVB să dezvoltăm compania, în special produsele noastre software şi să ne extindem şi mai puternic portofoliul de clienţi inclusiv la nivel internaţional. Succesul Bento se datorează unui mix de competenţe atent gestionate, de adopţia şi promovarea tehnologiilor şi platformelor noi, cât şi de stabilirea de parteneriate strategice, precum cel cu Microsoft, HPE sau CISCO. De asemenea, realizările echipelor noastre de-a lungul anilor ne dau încredere că în viitorul apropiat vom avea parte de o evoluţie semnificativă atât din punct de vedere al serviciilor furnizate cât şi al rezultatelor financiare,” a declarat Radu Scarlat, Partener şi General Manager al Bento.

„Bento Field Service Management” („Bento FSM”) este o suită de aplicaţii dedicată companiilor care livrează servicii prin intermediul echipelor distribuite în teren. Bento este unicul producător din România cu o astfel de soluţie în portofoliu, aceasta fiind deja implementată la companii multinaţionale din diferite verticale de business. Prin această aplicaţie sunt digitizate, automatizate şi optimizate toate activităţile aferente furnizării de servicii cu echipe în teren, la nivel operaţional fiind aduse îmbunătăţiri de până la 30%.

„Bento Mobile Device Management” („Bento MDM”) este un sistem dedicat companiilor care administrează o flotă substanţială de dispozitive mobile, precum tablete, smartphones, POS etc. Soluţia permite o administrare centralizată a acestor dispozitive, impunerea de politici de securitate, urmărirea dispozitivelor prin GPS, gestionarea de la distanţă a drepturilor fiecărui utilizator, a aplicaţiilor şi a setărilor cât şi blocarea dispozitivelor pentru a fi utilizate doar în scopul intenţionat.

În 2020, Bento a înregistrat o cifră de afaceri de 15,3 milioane de lei şi un profit net de 1,8 milioane de lei. În primele şase luni din 2021, Bento a raportat venituri de 11,9 milioane de lei, o creştere record de 88% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Compania estimează o cifră de afaceri de 26 milioane de lei pentru întreg anul 2021 şi un profit net de 4 milioane de lei.

Plasamentul privat este estimat să aibă loc în luna noiembrie şi va fi intermediat de TradeVille, în timp ce Cornerstone Communications va fi Consultantul Autorizat al Bento după listare.

Te-ar mai putea interesa și
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Victoriei Revoluţiei, că România se află "într-un moment de cumpănă" şi trebuie să respingă ferm......
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
Beijingul a declarat duminică că se opune "ferm" noului ajutor american de 571 de milioane de dolari acordat pentru apărarea ...
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui ...
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea ...