Furtună puternică de zăpadă în Statele Unite. Mii de zboruri au fost anulate

Mii de zboruri au fost anulate sâmbătă în Statele Unite, în aşteptarea unei violente furtuni de iarnă care va afecta, potrivit prognozelor, estul ţării, însoţită de căderi de zăpadă şi de rafale puternice de vânt, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - sâm, 29 ian. 2022, 11:45
Furtună puternică de zăpadă în Statele Unite. Mii de zboruri au fost anulate

Potrivit meteorologilor, regiunea New England, dar şi alte zone din nord-estul SUA, cum ar fi cea a metropolei New York, vor fi cele mai afectate de intemperii.

Plugurile de zăpadă şi utilajele de aruncat sare sunt pregătite în oraşe precum New York-ul, al cărui primar, Eric Adams, a avertizat pe Twitter că în metropolă stratul de zăpadă ar putea ajunge la 30 de centimetri.

Circa 3.400 de zboruri au fost deja anulate pentru ziua de sâmbătă, potrivit serviciului de monitorizare a zborurilor FlightAware.

Vineri, peste 1.450 de zboruri fuseseră anulate.

Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS) a indicat într-o avertizare că furtuna va aduce condiţii de viscol ce vor face călătoriile „aproape imposibile” în unele zone de pe coastele regiunilor Mid-Atlantic şi New England, în condiţiile în care se aşteaptă ca stratul de zăpadă să depăşească în anumite locuri 30 de centimetri.

Guvernatorii statelor New York şi New Jersey precum şi primăriţa oraşului Boston, Michelle Wu, au declarat starea de urgenţă.

„Mergeţi acasă în seara asta, staţi acasă în weekend şi evitaţi deplasările inutile”, a afirmat guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul, într-un comunicat.

Furtuna, aşteptată să se înteţească rapid în următoarele 24 de ore, va aduce temperaturi extrem de scăzute, potrivit NWS.

Te-ar mai putea interesa și
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde de lei, adică aproape 33 de miliarde de euro, potrivit notei de fundamentare......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...