Furturi de bijuterii de sute de milioane de dolari în Cannes. Primii suspecţi
Supectul din cazul furtului bijuteriilor Chopard a fost arestat în iunie, în urma unei anchete iniţiate pentru un alt furt, în localitatea spaniolă Palma de Majorca, informează AFP, citat de Mediafax.
Informaţia a fost anunţată duminică de mai multe surse care au confirmat o ştire apărută în publicaţia franceză Journal du dimanche.
Pe 21 iunie, un franco-algerian în vârstă de 40 de ani, cunoscut de poliţie pentru comiterea mai multor furturi, a fost prins în flagrant într-un hotel de lux din Palma de Majorca, la Cala Ratjada, şi a fost încarcerat la scurt timp după aceea, a anunţat Garda civilă spaniolă.
„Au fost făcute anumite asocieri” cu faptele comise pe 17 mai la un hotel Novotel din Cannes, a precizat o sursă apropiată de anchetă, care a subliniat faptul că „hoţul nu a fost interogat”, la cererea poliţiei franceze.
Anchetatorii vor interoga suspectul după înfiinţarea unei comisii rogatorii internaţionale. „Se pare că el este obişnuit să facă astfel de lucruri”, a adăugat aceeaşi sursă, care îndeamnă totodată la prudenţă.
Alţi doi bărbaţi sunt daţi în căutare pe plan internaţional în cadrul anchetei acestui furt de bijuterii, care urmau să fie împrumutate unor vedete de cinema în momentul în care acestea păşeau pe covorul roşu de la Cannes.
Cufărul în care se aflau bijuteriile a fost extras din seiful camerei de hotel, fiind luat de hoţi, a afirmat o sursă din poliţia franceză.
Duminica trecută, tot la Cannes, un alt bărbat dat în urmărire a furat, sub ameninţarea unei arme, bijuterii în valoare de peste 100 milioane de euro de la Hotelul Carlton, cu ocazia unei expoziţii cu vânzare organizată de casa de bijuterii Leviev.