Furturi de energie electrică în Prahova. Electrica sprijină investigaţia demarată de autorităţi

Economica.net
18 01. 2021
furt_1_49485400

“Electrica aplică o politică de toleranţă zero în ceea ce priveşte astfel de practici și asigură toate părțile interesate că, în absolut toate situaţiile de acest fel, societățile din cadrul Grupului Electrica cooperează deplin şi transparent cu autorităţile, prin punerea la dispoziție cu celeritate a documentelor şi informaţiilor necesare, inclusiv a rezultatelor anchetelor interne desfăşurate în ultima perioadă”, a declarat Corina Popescu, Director General Electrica SA, în comunicat.

Electrica consideră că este atât în interesul consumatorilor, cât şi al companiei, ca astfel de practici să fie descoperite, dovedite şi pedepsite conform legilor în vigoare.

Fiind vorba despre o anchetă în derulare, compania se abţine de la alte comentarii, până la finalizarea investigațiilor.

Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piața de distribuție și furnizare a energiei electrice din România, precum și unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul serviciilor energetice.

Grupul Electrica oferă servicii la circa 3,8 milioane de utilizatori și are o arie de cuprindere națională – cu  organizare în trei zone pentru distribuția energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, și pe cuprinsul întregii țări pentru funizarea energiei electrice și pentru întreținere și servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din București și Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuției și furnizării energiei electrice din România.