Furturile de carburanţi costă anual Europa peste 4 miliarde de euro, sub forma taxelor pierdute

Furturile de carburanţi costă anual Europa peste 4 miliarde euro sub forma taxelor neîncasate, guvernele din Polonia şi până în Marea Britanie pierzând între 100 de milioane euro şi 1,3 milioane euro, unul dintre motive amplificării fenomenului fiind creşterea preţului motorinei cu 52% din 2009.
Economica.net - mar, 27 aug. 2013, 20:49
Furturile de carburanţi costă anual Europa peste 4 miliarde de euro, sub forma taxelor pierdute

Un exemplu elocvent este cel al rafinăriei germane MiRo din Karlsruhe, unde 87 de cisterne cu o capacitate de 10.000 de litri de motorină fiecare au ieşit pe porţile unităţii într-o perioadă de peste un an, de la începutul lui 2011. Unul din paznicii rafinăriei câştiga 300 de euro la fiecare transport. Furturile au ieşit la iveală când unul dintre angajaţii implicaţi a fost concediat şi a informat poliţia. Dezvăluirile au dus la condamnarea la închisoare a patru angajaţi, în luna iunie.

Directorii a 10 rafinării intervievaţi de Bloomberg au afirmat că este afectată şi profitabilitatea companiilor.

„Aceste activităţi criminale subminează industria legitimă a petrolului şi statul, într-o perioadă când dificultăţile economice nu au fost niciodată mai mari”, a declarat Tom Noonan, preşedintele Asociaţiei Irlandeze a Industriei Petrolului şi director general al Maxol Group, retailer de petrol din Dublin.

Comisia Europeană, Europol, agenţie UE de implementare a legii, şi Europia, o asociaţie din Bruxelles a rafinăriilor, nu furnizează date statistice la nivel regional privind fraudele cu carburanţi, dar datele guvernelor arată amploarea activităţilor criminale.

În Polonia, fraudele fiscale au urcat cu 47% în perioada 2010-2012, potrivit unui audit efectuat la peste 1.000 de traderi de carburanţi şi retaileri, a declarat Wieslawa Drozdz, purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe din această ţară.

Potrivit Organizaţiei Poloneze a Industriei Petrolului şi Comerţului, Polonia a pierdut anul trecut 3 miliarde de zloţi (943 milioane dolari).

Marea Britanie a pierdut peste 1,1 miliarde de lire sterline (1,7 miliarde dolari) din cauza fraudelor cu carburanţi, în intervalul 2008-2009, conform unui raport de anul trecut al unei comisii parlamentare.

În Grecia, piaţa ilegală a carburanţilor s-a mărit anul trecut la 600 de milioane de euro, a arătat Ministerul de Finanţe, fără să prezinte date pentru anii precedenţi.

Piaţa neagră a carburanţilor din Europa amplifică problemele rafinăriilor, ale căror venituri sunt erodate de cel mai redus nivel al cererii din ultimele două decenii, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE).

În perioada ianuarie-mai, în cele mai bogate state europene au fost procesate în medie 11,6 milioane de barili de petrol pe zi, cel mai puţin după aceeaşi perioadă a anului 1989, arată un raport al AIE.

Marjele de rafinare, respectiv profitul din transformarea ţiţeiului în motorină şi benzină, erau săptămâna trecută de circa 4 dolari pe baril în Europa de Nord-Vest, conform datelor Bloomberg. În 2012, aceste marje erau de 8 dolari, iar în septembrie 2008 atingeau un vârf de 20 de dolari.

Fraudele cu carburanţi din ţări ca Austria şi Germania sunt depăşite cu mult de cele din Europa de Est, potrivit PKN Orlen, cea mai mare rafinărie poloneză. Livrările netaxate reprezintă peste 13% din piaţa motorinei din Polonia, se arată în estimările industriei de profil. În Cehia, până la 20% din carburanţii din piaţă sunt ilegali, susţin datele guvernamentale.

Contrabanda este mai dezvoltată în zonele de graniţă unde există diferenţe mari de preţ. Motorina, cel mai folosit carburant din Europa, costa săptămâna trecută îm Rusia 31,27 ruble (71 eurocenţi) pe litru, faţă de 1,3 euro în Polonia şi 1,34 euro în Lituania.

În Lituania, unde unul din patru oameni recunoaşte că a cumpărat de pe piaţa neagră, carburanţii sunt achiziţionaţi de la şoferii care vin din Rusia şi Belarus, care vând cu profit dar sub preţul pieţei.

Frauda infectează şi pieţele din Europa Occidentală. În Irlanda de Nord de exemplu a fost descoperită recent o dubă dotată cu o pompă mobilă şi rezervoare de carburanţi şi o unitate ilegală de producţie situată într-un hambar, cu o capacitate de 1.000 de litri pe săptămână. Trei bărbaţi au fost arestaţi.

Fraudele sunt amplificate de diferenţele între sistemele naţionale de taxare. Ponderea taxelor în preţul la pompă din Luxemburg este de 41%, cel mai redus din regiune. În Marea Britanie această pondere ajunge la 58% din preţ.

Guvernele europene încearcă să răspundă. Premierul ceh a semnat o lege în iulie care schimbă codul fiscal pentru comerţul cu carburanţi. În Polonia, Camera inferioară a Parlamentului a adoptat recent o măsură similară. Irlanda a introdus în acest an un sistem de monitorizare a circulaţiei carburanţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...