Fuziune gigantică: OMV și ADNOC își unesc afacerile din chimie și creează un uriaș de 60 de miliarde de dolari

Compania austriacă de energie OMV  și compania emirateză ADNOC ( Abu Dhabi National Oil Co.) își vor fuziona afacerile cu poliolefine pentru a crea o societate mixtă de produse chimice în valoare de 60 de miliarde de dolari, după discuții care au durat doi ani, au declarat companiile într-un comunicat citat de Reuters.
Mihai Nicuţ - mar, 04 mart. 2025, 08:03
Fuziune gigantică: OMV și ADNOC își unesc afacerile din chimie și creează un uriaș de 60 de miliarde de dolari

Joint-Venture-ul (JV) rezultat din aceastp fuziunea va cumpăta compania va achiziționa Nova Chemicals Corp din Canada de la fondul suveran de investiții Mubadala din Abu Dhabi pentru 13,4 miliarde de dolari, inclusiv datoriile, pentru a-și extinde afacerile în America de Nord, au afirmat OMV și ADNOC în declarații separate luni și marți.

Nova este un producător de polietilenă cu o capacitate de 2,6 milioane de tone de polietilenă și 4,2 milioane de tone de capacitate de etilenă.

JV, denumită Borouge Group International, va combina două societăți mixte – Borealis, deținută în proporție de 75% de OMV și 25% de ADNOC – și Borouge, deținută în proporție de 54% de ADNOC și 36% de Borealis. Ca parte a acordului, OMV va injecta 1,60 miliarde de euro (1,68 miliarde de dolari) în numerar în noua companie, care va fi listată la Abu Dhabi Securities Exchange, o a doua listare la Vienna Stock Exchange fiind așteptată ulterior.

ADNOC și OMV – la care fondul suveran emiratez Mubadala este al doilea acționar, după statul austriac – vor deține fiecare aproximativ 47% din noua JV, restul fiind liber la tranzacționare. Acționarilor Borouge li se vor oferi acțiuni în cadrul întreprinderii.

Borouge Group International va încerca să strângă până la 4 miliarde de dolari de capital primar în 2026, au declarat companiile.

Companiile se așteaptă ca asocierea în participațiune și încheierea tranzacției pentru Nova să fie finalizate în primul trimestru al anului 2026, iar economiile anuale de costuri să fie de aproximativ 500 de milioane de dolari. Noua companie va avea sediul central în Austria și va avea o structură a consiliului de administrație pe două niveluri, cu guvernanță și drepturi de vot egale între OMV și ADNOC.

OMV este acționarul majoritar al OMV Petrom.

Te-ar mai putea interesa și
Cod galben de caniculă duminică în Capitală și județe din sudul țării
Cod galben de caniculă duminică în Capitală și județe din sudul țării
Judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti se vor afla duminică sub Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, conform unei atenţionări emise......
Cod portocaliu de averse, grindină şi vânt puternic în zone din şapte judeţe, duminică
Cod portocaliu de averse, grindină şi vânt puternic în zone din şapte judeţe, duminică
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu de averse, grindină şi vânt puternic ...
Serbia: Ciocniri între manifestanţi anticorupţie şi poliţie sâmbătă, pentru a cincea zi consecutiv
Serbia: Ciocniri între manifestanţi anticorupţie şi poliţie sâmbătă, pentru a cincea zi consecutiv
Ciocniri între manifestanţi anticorupţie şi poliţie au avut loc din nou sâmbătă seara în Serbia, pentru a cincea ...
Rusia a lansat 505 atacuri în regiunea Zaporojie la o zi după summitul Trump – Putin din Alaska
Rusia a lansat 505 atacuri în regiunea Zaporojie la o zi după summitul Trump – Putin din Alaska
Trupele ruse au lansat în ultimele 24 de ore - la o zi după întâlnirea dintre preşedintele SUA, Donald Trump, şi omologul ...