Fuziunea BCR Asigurări – Omniasig s-a încheiat

Economica.net
01 05. 2012
omniasig_2_51426500

În 2011, fosta Omniasig a subscris prime de 761,55 milioane de lei, iar BCR Asigurări a raportat venituri de 441 milioane de lei.

„Fuziunea dintre BCR Asigurări, în calitate de societate absorbantă şi Omniasig, în calitate de societate absorbită, s-a încheiat (…). Începând cu data de 1 mai, noua companie devine funcţională, iar vechiul Omniasig îşi încetează activitatea”, se arată într-un comnunicat al Omniasig.

Procedurile organizatorice şi operaţionale aferente procesului de fuziune au fost încheiate şi activitatea se desfăşoară în cadrul unei singure companii, urmând ca în perioada post-fuziune să fie soluţionate o serie de ultime etape necesare, precum transferul de portofoliu şi înregistrarea la Registrul Comerţului, se mai spune în comunicat.
Omniasig a fuzionat cu BCR Asigurări, conform deciziei Vienna Insurance Group (Austria), acţionarul majoritar al ambelor companii.

„Obiectivul acestei fuziuni a fost crearea companiei de asigurări lider pe piaţa din România, precum şi eficientizarea operaţiunilor Vienna Insurance Group pe plan local. Prin realizarea acestei fuziuni, compania rezultată, al cărei nume este Omniasig, devine un asigurător mult mai puternic, mai stabil, cu o reţea mai extinsă şi foarte bine implementată la nivel naţional (…)”, se mai arată în comunicat.

VIG este unul dintre cele mai mari grupuri de asigurări din Europa Centrală şi de Est, iar acţiunile sunt listate la Bursa de Valori din Viena.

Pe piaţa locală, VIG controlează şi Asirom.