Fuziunea EADS – BAE: Pe ultima sută de metri, avizul Germaniei continuă să întârzie

EADS şi BAE Systems, cele mai mari companii europene din domeniul ingineriei aerospaţiale şi apărării, încearcă să convingă guvernul german şi acţionarii sceptici să le avizeze proiectul de fuziune, tranzacţie de 35 miliarde euro, cu mai puţin de 3 zile înaintea expirării termenului limită.
Economica.net - lun, 08 oct. 2012, 14:33
Fuziunea EADS - BAE: Pe ultima sută de metri, avizul Germaniei continuă să întârzie

Franţa şi Marea Britanie şi-au dat avizul privind condiţiile fuziunii celor două companii, însă decizia Germaniei continuă să întârzie, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate discuţiilor purtate în acest weekend.

Totodată, cel mai mare acţionar al BAE, grupul Invesco, care deţine 13% din compania britanică, a anunţat luni că se opune fuziunii din raţiuni strategice.

„Fuziunea ar pune în pericol poziţia unică şi privilegiată a BAE în industria de apărare din SUA, iar compania nu a reuşit încă să identifice vreun câştig proporţional, care să amortizeze acest risc”, se spune într-un comunicat al Invesco.

Autorităţile britanice au acordat companiilor termen până miercuri, 10 octombrie, pentru a prezenta planul de fuziune aprobat de toate părţile implicate.

Germania nu deţine în prezent în mod direct acţiuni la EADS, însă se pregăteşte să cumpere o participaţie de la grupul auto Daimler. Guvernul german este îngrijorat că ar putea fi marginalizat în procesul decizional din cadrul companiei de apărare. Grupul rezultat din fuziune ar avea sediul central în Franţa, iar operaţiunile de apărare ar fi coordonate de la Londra. Directorul general al EADS, Tom Enders, de naţionalitate germană, a restrâns în acest an activităţile unui centru administrativ de la Munchen.

Pe de altă parte, grupul nou format ar fi cea mai mare companie de inginerie aerospaţială şi apărare din lume după vânzări, oferind un avantaj strategic Uniunii Europene.

„Ar fi ciudat ca germanii să continue să se opună unui plan dorit de celelate state membre ale EADS, mai ales din moment ce principalul catalizator al acestui plan este chiar un german. Ar fi nevoiţi să transmită mesajul că, în pofida angajamentului declarativ pentru o Europă unită, se revine la politicile provinciale ale vechii Europe”, comentează pentru Bloomberg un analist american de la Teal Group, companie de consultanţă în domeniul aviaţiei.

Astfel, EADS şi BAE ar putea solicita autorităţilor britanice amânarea termenului de miercuri pentru depunerea planului de fuziune, a adăugat o altă sursă.

Enders a încercat să limiteze influenţa politică la grupul rezultat după fuziune, oferind principalelor companii din acţionariat acţiuni speciale care oferă drepturi de veto. Marea Britanie deţine „acţiunea de aur” la BAE Systems, prin care poate bloca orice modificare a structurii acţionariatului, însă guvernul Cameron nu insistă să deţină o participaţie directă la noua companie. Franţa deţine 15% din EADS, pachet care ar fi restrâns la 9% după fuziune. Interesele Germaniei sunt reprezentate de Daimler, care deţine 22,5% din EADS.

Germania insistă pentru o participaţie directă a guvernului la noua companie, condiţie revendicată potrivit altor surse şi de Franţa şi Marea Britanie.

Guvernul britanic a anunţat că nu s-ar opune ca Germania şi Franţa să deţină 9% din acţiuni fiecare, în timp ce Londra ar păstra acţiunea de aur pentru a-şi proteja interesele strategice. Ministrul britanic al Apărării, Philip Hammond, a declarat că va discuta marţi, la reuniunea de la Bruxelles a miniştrilor Apărării din statele NATO, cu omologii săi de la Berlin şi Paris, pe care îi va anunţa că Marea Britanie se opune ca vreun stat să deţină mai mult de 9% din acţiunile noului grup.

Invesco, cel mai mare acţionar al BAE Systems, se arată îngrijorat că deţinerea unor participaţii prea mari de către state la noua companie ar afecta viabilitatea comercială, în special în Statele Unite, şi ar conduce la decizii motivate mai mult de consideraţii politice decât de principiile economiei de piaţă.

O altă nemulţumire a Invesco se referă la structura acţionariatului noului grup. EADS ar controla 60% din acţiunile grupului rezultat după fuziune, ceea ce „nu reflectă capacitatea superioară de generare de numerar a BAE şi nici calitatea profitabilităţii companiei, derivată din durata şi natura contractelor pe care le are cu clienţii”.

După finalizarea documentaţiei pentru fuziune şi avizarea ei de către părţile implicate, planul va trece în atenţia guvernului Statelor Unite, care ar trebui de asemenea să-şi dea avizul. Pentagonul este cel mai mare client al BAE Systems, iar accesul companiei la proiecte secrete de apărare ale SUA va fi reevaluat după fuziune.

O altă revendicare a Germaniei este ca una dintre cele mai importante divizii ale EADS să aibă sediul în Germania, susţin două surse. Ministrul german al Apărării, Thomas de Maiziere, a discutat acest subiect cu omologul său francez Jean-Yves Le Drian, revendicând mutarea sediului Eurocopter în Germania. Directorul general al producătorului de elicoptere este germanul Lutz Bertling, iar Eurocopter deţine una dintre cele mai mari uzine la Donauwoerth, în sudul Germaniei.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...