Fuziunea nucleară – investiții necesare de 7 miliarde de dolari în lanțul de aprovizionare înainte de apariția primei centrale electrice de fuziune
Fuziunea are loc atunci când nucleele a doi atomi ușori, cum ar fi hidrogenul, încălzite la temperaturi extreme, fuzionează într-un singur nucleu mai greu, eliberând astfel cantități uriașe de energie.
În încercarea de a stăpâni procesul de fuziune cu ajutorul laserelor sau al magneților, companiile private și laboratoarele guvernamentale au cheltuit anul trecut 500 de milioane de dolari pentru lanțurile lor de aprovizionare, potrivit studiului realizat de Fusion Industry Association (FIA).
Aceste cheltuieli urmează să ajungă la 7 miliarde de dolari până în momentul în care companiile vor dezvolta prima lor centrală electrică de fuziune și, potențial, la mii de miliarde de dolari într-o industrie a fuziunii nucleare matură, estimată a se dezvolta undeva între 2035 și 2050, potrivit sondajului realizat în rândul a câteva zeci de dezvoltatori
O mare parte din cheltuielile lanțului de aprovizionare ar trebui să meargă către oțelul și betonul de înaltă calitate și către firele supraconductoare pentru a construi centrale în care combustibilii vor fi încălziți la peste 100 de milioane de grade Celsius în camere speciale. Banii vor merge, de asemenea, către supermagneți, lasere și surse de alimentare.
Andrew Holland, șeful FIA, a declarat că există puține îngrijorări cu privire la riscul geopolitic în lanțul de aprovizionare, deoarece nicio piesă sau material critic nu se confruntă cu un deficit de aprovizionare la nivel mondial și nici nu provine doar din țări instabile.
„Cea mai mare provocare, sincer, este doar scara”, a spus Holland. „Vrem să ne asigurăm că firmele din lanțul de aprovizionare sunt conștiente de faptul că vine fuziunea, astfel încât să poată face investițiile necesare pentru a se extinde.”
Deși există o penurie globală de tritiu, un combustibil pe care multe companii intenționează să îl folosească pentru a alimenta centralele de fuziune, Holland a declarat că acest lucru nu reprezintă o preocupare, deoarece companiile intenționează să genereze tritiu în centralele de fuziune cu ajutorul litiului.
O instalație de fuziune ar avea nevoie doar de cantitatea de litiu care se găsește în aproximativ patru vehicule electrice, a estimat el.