Gérard Depardieu: Franţa m-a obligat să emigrez. Vrea şi paşaport algerian
Actorul, în vârstă de 64 de ani, a luat decizia de a solicita cetăţenia belgiană şi un paşaport rusesc după ce preşedintele socialist francez Francois Hollande a dorit să majoreze la 75% cota de impozitare a persoanelor bogate din Franţa. Prin comparaţie, acest impozit este de 13% în Rusia. Spre deosebire de Franţa, Belgia nu percepe taxă pe avere şi nici pe câştigurile obţinute din vânzarea de acţiuni.
Depardieu vorbeşte, în interviul său pentru Journal du Dimanche, despre iubirea sa faţă de noua „patrie”, Rusia, despre impozitele pe care le plăteşte, excesele sale şi libertatea politică.
Definindu-se drept „un cetăţean al lumii”, Depardieu spune că „a fost împins la expatriere”. „Nu sunt un exilat fiscal, eu nu fug de fisc”, a insistat actorul. „Am spus doar că (impozitele mari – n.r) erau prea mult pentru vârsta mea”, a declarat el.
„Iubesc francezii, nu am plecat definitiv. M-am născut în Franţa fără să am nimic şi apoi, timp de 60 de ani, am oferit joburi a peste 100 de persoane”, mai spune Gérard Depardieu, care a comparat impozitele de 30 % din profit în Franţa cu cele din Belgia şi cu cele de 13 % din Rusia.
„Nu am nevoie să mă ascund, ca diverşi oameni politici”, a spus Depardieu, continuând: „Am devenit asemenea lui Cyrano, un bărbat care este împotriva a tot şi toate. Corespund unei imagini iubite de francezi – un rebel care agită apele. Am un spirit huligan care i-a plăcut mult lui Putin”.
„Nu sunt nici de stânga, nici de dreapta. Am tăiat cordonul ombilical”, a spus Depardieu, vorbind despre ministrul francez al culturii, Aurélie Filippetti drept „domnişoara de la Cultură”, al cărei nume l-a uitat.
De asemenea, Depardieu a vorbit în termeni moderaţi despre situaţia din Cecenia. „Nu sunt de acord cu ceea ce se zice în Franţa despre Cecenia şi Rusia şi sunt un cetăţean de onoare. Trebuie în primul rând să trăieşti acolo şi apoi să îţi dai cu părerea”, a spus el.
Nici situaţia tinerelor din trupa Pussy Riot, încarcerate, în Rusia, nu l-a mişcat prea tare pe artist. „În niciun caz nu sunt ţinute în lagăre de concentrare, cum scrie presa”, a spus Depardieu, adăugând că este mai îngrijorat de „condiţiile din ghetourile de la periferia oraşelor, care se vor islamiza”, dând drept exemplu realităţile din filmul lui Jacques Audiard, „Un profet”.
Artistul a spus că nu se limitează la cetăţenia rusă. „Mi-ar plăcea să am şapte paşapoarte. O să cer paşaport algerian, dar şi altor câteva ţări pe care le iubesc”, a adăugat Depardieu.
Gérard Depardieu este unul dintre cei mai cunoscuţi actori francezi pe plan internaţional şi are la activ peste 100 de filme în care a jucat, inclusiv cele din seria „Asterix”, însă în ultima vreme a ţinut prima pagină a ziarelor din motive care nu au legătură cu cariera artistică. În vara anului 2011, presa din lumea întreagă scria despre faptul că actorul francez, suferind de incontinenţă urinară, a încercat să urineze, discret, într-o sticlă, deoarece însoţitoarea de bord i-a interzis accesul la toaletă, pentru că avionul – care circula pe ruta Paris-Dublin – se pregătea să decoleze.
Gérard Depardieu a câştigat numeroase premii de-a lungul prestigioasei lui cariere în cinematografie, inclusiv o nominalizare la Oscar, pentru memorabilul rol din „Cyrano de Bergerac”, şi un premiu Globul de Aur, pentru rolul său din filmul „Cartea verde”.
Depardieu a apărut şi în filmul „Condamnat la viaţă” de Bogdan Dreyer, care a avut anul acesta premiera în cinematografele româneşti.