G20 lansează un fond pentru rezistenţa la pandemii
Fondul este destinat ţărilor cu venituri mici şi mijlocii, iar preşedintele a declarat că se aşteaptă la mai mult sprijin pentru acestea.
Contribuţiile de până acum, inclusiv din partea Statelor Unite, a Uniunii Europene şi a Indoneziei se ridică la circa 1,4 miliarde de dolari. Printre donatorii privaţi şi organizaţiile filantropice care s-au alăturat efortului se numără şi fundaţia Bill şi Melinda Gates, menţionează Reuters.
Crearea fondului a fost o reacţie la frustrarea multor ţări în curs de dezvoltare faţă de modul în care au fost nevoite să facă faţă pandemiei de coronavirus. Statele bogate au stocat mare parte din resurse, cum ar fi vaccinul împotriva COVID-19.
Banca Mondială, care va administra fondul, şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care asigură consilierea, au apreciat într-un raport că pentru pregătirea combaterii altor pandemii este nevoie de 10,5 miliarde de dolari anual.
Ministrul indonezian de finanţe Mulyani Indrawati a declarat că se aşteaptă la suplimentarea fondului cu contribuţii din partea Franţei şi a Arabiei Saudite. Ea nu a specificat care ar fi sumele respective, în schimb a făcut apel la propuneri din partea ţărilor care doresc să acceseze finanţarea.