G20: Obama critică dur „agresiunea rusă” în Ucraina
„Agresiunea rusă” din Ucraina este „o ameninţare pentru lume”, a afirmat Obama în marja summitului G20 de la Brisbane, Australia.
Drept exemplu, el a făcut referire la „doborârea” avionului Malaysia Airlines deasupra estului Ucrainei, prezentând condoleanţe pentru cei 38 de australieni care şi-au pierdut viaţa în tragedia aviatică.
Moscova a fost intens criticată pentru presupusa sa implicare în tragedia aeriană, experţii afirmând că avionul malaezian a fost doborât în urma unei explozii similare cu cea provocată de o rachetă sol-aer. Separatiştii proruşi sunt suspectaţi că au doborât avionul, provocând moartea tuturor celor 298 de persoane aflate la bord, deşi aceştia neagă comiterea atacului.
Rusia pretinde însă că avionul de linie a fost doborât de un avion de luptă, iar imaginile din satelit difuzate de televiziunea de stat ar dovedi tocmai acest lucru.
Anchetatorii din Olanda nu au descoperit dovezi că un alt aparat de zbor a zburat în apropiere de avionul de pasageri Boeing 777, care efectua un zbor între Amsterdam şi Kuala Lumpur.
Televiziunea rusă a catalogat ştirea drept una „senzaţională”, difuzând-o chiar în perioada în care summitul G20 s-a deschis la Brisbane.
Premierul australian Tony Abbott ar urma să discute cu preşedintele rus Vladimir Putin despre tragedia aviatică în marja summitului G20, iar televiziunea rusă de stat susţine că „dezvăluirile” sale sunt importante pentru confruntarea dintre cei doi lideri.
Moscova a fost criticată deja de Canberra pentru doborârea avionului, la bordul căruia se aflau şi 38 de australieni. Premierul Abbott a pus vina pentru producerea tragediei pe umerii lui Vladimir Putin, întrucât Rusia îi susţine pe separatişti în estul Ucrainei, şi a cerut ca liderul rus să-şi ceară scuze în timpul summitului G20.
„Situaţia prezentă nu este sustenabilă pentru pacea şi economia mondială”, a declarat la rândul său la Brisbane secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, referindu-se la conflictul din Ucraina.
„Fac apel la lideri, în special la cei ai SUA, Europei şi Rusiei, care se află la G20, să discute chestiunea”, a adăugat el.
Liderii american şi ai UE vor discuta la Brisbane despre criza din Ucraina, a afirmat şi preşedintele în exerciţiu al Consiliului European, Herman Van Rompuy. El a adăugat că UE va lua în considerare luni adoptarea de noi sancţiuni împotriva separatiştilor proruşi.
„Vom continua să folosim toate mijloacele diplomatice, inclusiv sancţiunile, aflate la dispoziţia noastră”, a spus el în cadrul unei conferinţe de presă.
„Trebuie să evităm revenirea la un conflict la scară întreagă. Toate părţile ar trebui să respecte angajamentele asumate în septembrie”, a adăugat el.
Van Rompuy a mai spus că Rusia ar trebui să-şi folosească influenţa asupra rebelilor pentru a implementa acordul de armistiţiu semnat de Ucraina şi separatiştii proruşi la Minsk.
„Rusia trebuie să pună capăt afluxului de arme şi trupe de pe teritoriul său în Ucraina. Rusia trebuie să-i retragă pe cei deja prezenţi în Doneţk”, a mai spus preşedintele Consiliului European.