G20: Ursula von der Leyen acuză Rusia că utilizează gazul ca armă

Moscova este mai interesată de utilizarea gazului ca armă - chiar dacă acest lucru înseamnă distrugerea, nu comercializarea lui - ca răspuns la sancţiunile occidentale contra Rusiei după invadarea Ucrainei, a acuzat marţi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul primei sesiuni a summitului G20 găzduit de Indonezia, transmite DPA.
AGERPRES - mar, 15 nov. 2022, 10:20

”Vedem că Rusia îşi arde gazul mai degrabă decât îl vinde”, a subliniat Von der Leyen.

Potrivit şefei executivului comunitar, comportamentul Rusiei ”creează penurie pe pieţele energetice mondiale şi cauzează explozia preţurilor”.

De aceea, Uniunea Europeană a susţinut propunerea de introducere a unui plafon la preţul petrolului, a adăugat Ursula von der Leyen, subliniind că vor avea de câştigat şi ţările cu venituri medii şi mici.

”Dar cel mai bun răspuns al nostru la această situaţie este de a accelera tranziţia către forme curate de energie. Acesta este singurul răspuns atât la criza energetică, cât şi la cea climatică şi oferă, de asemenea, oportunităţi enorme pentru alte regiuni ale lumii”, a accentuat şefa executivului comunitar.

În acest context, Europa va investi cel puţin 4 miliarde de euro în energii regenerabile, precum hidrogenul, în următorii cinci ani, ceea ce va atrage investiţii private masive.

De partea sa, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a criticat Rusia pentru utilizarea energiei ca armă, efectele negative simţindu-se nu doar în Europa, ci în întreaga lume.

La Summitul G20 din Bali, Rusia este reprezentată de ministrul de externe Serghei Lavrov.

Te-ar mai putea interesa și
Microsoft își ia noi angajamente digitale pentru Europa
Microsoft își ia noi angajamente digitale pentru Europa
Gigantul american Microsoft se angajează, într-o perioadă marcată de instabilitate geopolitică, să asigure stabilitatea digitală. Compania a anunțat cinci angajamente digitale pe care și le......
Evergent Investments va începe pe 13 iunie plata dividendelor pentru 2024. Ce trebuie să știe acționarii
Evergent Investments va începe pe 13 iunie plata dividendelor pentru 2024. Ce trebuie să știe acționarii
Companua Evergent Investments S.A. a anunțat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București că, în conformitate ...
Brandul hotelier ibis are planificate șase noi inagurări în România
Brandul hotelier ibis are planificate șase noi inagurări în România
Lanțul economic de hoteluri ibis, cu peste 2.500 de unități în aproape 80 de țări, anunță că își continuă extinderea ...
Softbinator a înregistrat la nivel consolidat o cifră de afaceri de 6,4 milioane de lei în primul trimestru din 2025, în scădere cu 5%
Softbinator a înregistrat la nivel consolidat o cifră de afaceri de 6,4 milioane de lei în primul trimestru din 2025, ...
Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management ...