Gabriel Oprea a contestat decizia CNATDCU privind verdictul de plagiat

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a depus contestaţie, miercuri, la CNATDCU privind verdictul de plagiat în cazul lucrării sale de doctorat, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei.
Economica.net - mie, 17 aug. 2016, 18:23
Gabriel Oprea a contestat decizia CNATDCU privind verdictul de plagiat

La începutul lunii august, după ce CNATDCU a dat verdictul de plagiat, Oprea scria pe Facebook că în anul 2000 a scris lucrarea de doctorat ”respectând toate normele academice şi legale în vigoare la momentul respectiv”.

‘Nici îndrumătorul meu de doctorat, nici comisia care a decis acordarea titlului, nici Universitatea Bucureşti, nimeni nu a avut ceva de obiectat la lucrarea respectivă. Repet, este vorba de anul 2000, când nu eram în politică, nu eram nici ministru, nici membru de partid, nici prefect şi nici nu mă gândeam că voi urma un astfel de drum. Astăzi, la mai bine de 15 ani de când am susţinut teza de doctorat, CNATDCU spune că aş fi plagiat în lucrarea respectivă. Nu ştiu dacă cei care au luat această decizie au verificat cu atenţie care erau normele în vigoare acum 15 ani. La fel, nu ştiu dacă lucrarea a fost evaluată după normele şi standardele de acum (diferite de cele din 2000) sau după standardele de atunci, pe care le-am respectat”, susţinea Oprea la acea dată.

El preciza că, anul trecut, Consiliul Naţional de Etică a transmis în mod oficial că ”suspiciunile de plagiat nu se confirmă” în cazul său.

Membrii Consiliului General al CNATDCU cer retragerea titlului de doctor în cazul fostului vicepremier Gabriel Oprea pentru plagiat.

‘Comisia de analiză a analizat această suspiciune de doctorat şi a concluzionat că teza de doctorat a fost un plagiat în bună parte. Propune, de asemenea, în virtutea acestui fapt, retragerea titlului de doctor domnului Gabriel Oprea. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi’, declara preşedintele CNATDCU, acad. Viorel Barbu.

Te-ar mai putea interesa și
Dacia Bigster: patru variante de propulsie, tracțiune integrală, până la 155 CP, patru moduri de condus și multe suprize
Dacia Bigster: patru variante de propulsie, tracțiune integrală, până la 155 CP, patru moduri de condus și multe suprize
Anunțat încă din 2021 ca prim SUV compact al mărcii, Dacia Bigster a fost dezvăluit presei în așteptarea premierei mondiale care va avea loc peste doar câteva zile la Mondial de l`Auto 2024......
China contestă la OMC măsurile Turciei privind importurile de vehicule electrice
China contestă la OMC măsurile Turciei privind importurile de vehicule electrice
China a anunţat marţi că a iniţiat o acţiune în instanţă, la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), împotriva ...
Retailerii români se tem că anul 2025 va aduce creșterea TVA-ului la 25% și că vor fi nevoiți să închidă afacerile
Retailerii români se tem că anul 2025 va aduce creșterea TVA-ului la 25% și că vor fi nevoiți să închidă afacerile
Comercianții mici din România nu îndrăznesc să-și mai facă planuri de investiții până când nu cunosc sigur cu ...
Poşta Română a început distribuirea scrisorilor de informare cu privire la amnistia fiscală
Poşta Română a început distribuirea scrisorilor de informare cu privire la amnistia fiscală
Poşta a început, miercuri, distribuirea a peste 800.000 de scrisori de informare cu privire la amnistia fiscală, conform ...