Gabriel Oprea: Demisionez din Senatul României

Economica.net
23 09. 2016
gabriel_oprea_61352300

‘Nu mă ascund în spatele niciunei imunităţi şi, la fel ca şi familia Gigină, doresc adevărul despre acel accident. Înţeleg că sunt opinii juridice divergente cu privire la posibilitatea reluării votului. Prin urmare, ca să nu mai existe vreo îndoială, vă anunţ că demisionez din Senatul României. Procedura, conform Regulamentului, se va realiza săptămâna viitoare’, a scris Oprea, vineri, pe Facebook.

El precizează că procedura, conform Regulamentului, se va realiza săptămâna viitoare, potrivit News.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că nu crede că există posibilitatea procedurală să fie reluat votul din Senat în cazul lui Gabriel Oprea, dar soluţia este demisia acestuia.

„După părerea mea, şi pot să repet doar părerea mea, în Parlament nu trebuie să se voteze vinovat sau nevinovat, acest lucru (…) se stabileşte numai în instanţa de judecată. Situaţia la care s-a ajuns acum în speţa senatorului Oprea este o situaţie care nu poate fi uşor detensionată şi poate fi uşor rezolvată”, a spus Iohannis.

„Nu sunt convins că există posibilitatea precedurală să se reia votul în Senat, dar există posibilitatea pentru persoana implicată să demisioneze dacă vrea să detensioneze situaţia”, a afirmat preşedintele.

Biroul Permanent al Senatului urma să discute în şedinţa de luni solicitarea PNL de reluare a votului în cazul lui Gabriel Oprea. Urma ca senatorii să solicite Comisiei juridice un punct de vedere cu privire la posibilitatea regulamentară a demersului.

Vineri dimineaţă, senatorul Gabriel Oprea anunţase, pe Facebook, că a depus la Senat cererea către Călin Popescu Tăriceanu pentru reluarea votului, afirmând că nu este intenţia sa de a „fugi de Justiţie”, dar consideră că dosarul este o „răfuială” politică.

Vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru, a declarat joi, pentru News.ro, că votul asupra cererii procurorilor DNA în cazul lui Gabriel Oprea nu poate fi reluat pentru că nici Constituţia, nici Legea privind responsabilitatea ministerială ori Regulamentul Senatului nu prevăd acest lucru, singura „opţiune firească” fiind demisia lui Oprea.

Senatorii au respins, luni, prin vot secret cu bile, cererea Procurorului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale, pentru ucidere din culpă, a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, cu 73 de voturi „împotriva” cererii Parchetului General, 45 „pentru” şi şase abţineri.