Gabriel Resources ar putea concedia 80% din angajaţi România din cauza problemelor cu Roşia Montană

Compania canadiană Gabriel Resources a anunţat joi că ar putea concedia aproximativ 80% din angajaţii subsidiarei sale din România, sau aproximativ 400 de angajaţi, începând cu data de 1 mai dacă perspectivele pentru proiectul minier Roşia Montană nu se vor îmbunătăţi, transmite Reuters.
Economica.net - J, 13 mart. 2014, 14:55
Gabriel Resources ar putea concedia 80% din angajaţi România din cauza problemelor cu Roşia Montană

Anterior, purtătorul de cuvânt al companiei Roşia Montană Gold Corporation /RMGC/, Cătălin Hosu, a declarat că aproape 400 dintre cei 500 de angajaţi ai companiei au intrat în şomaj tehnic începând cu data de 1 martie 2014.

Gabriel Resourses încearcă să obţină autorizaţiile necesare pentru Roşia Montană, care ar fi cea mai mină de aur din Europa. Cu toate acestea, deocamdată, compania nu ştie când vor fi aprobate autorizaţiile sale de mediu de către Guvernul de la Bucureşti.

‘Rămânem angajaţi să construim şi să operăm o mină la Roşia Montană, însă trebuie să vedem un angajament similar din partea României’, a declarat directorul general de la Gabriel Resourses, Jonathan Henry.

Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană a respins, pe 11 noiembrie 2013, proiectul în forma venită de la Guvern. Potrivit raportului, Comisia considera că proiectul de lege supus examinării nu acoperă în mod satisfăcător toate cerinţele complexe privind cadrul desfăşurării activităţii de exploatare a resurselor minerale în România şi, în consecinţă, a propus respingerea acestuia. O a doua încercarea pentru aprobarea proiectului a eşuat în luna decembrie.

Compania Roşia Montană Gold Corporation /RMGC/ intenţionează să dezvolte la Roşia Montană cea mai modernă mină din România, propunându-şi să extragă aproximativ 300 de tone de aur şi 1.400 tone de argint, echivalentul a 20.000 de lingouri.

Compania fost înfiinţată în anul 1997, în judeţul Alba, acţionari fiind compania minieră de stat Minvest Deva – cu 19,31%, şi Gabriel Resources – cu 80,69%.

 

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de restaurante Hesburger continuă extinderea în România: a deschis la Craiova, urmează un nou restaurant în București
Lanțul de restaurante Hesburger continuă extinderea în România: a deschis la Craiova, urmează un nou restaurant în ...
Hesburger, cel mai mare lanț de restaurante de burgeri din Finlanda și țările Baltice și unul dintre cele mai cunoscute din Europa, deschide al 12-lea restaurant din România, în cel mai mare......
Încă o zi de scăderi pentru ROBOR şi un nou minim al ultimelor două luni – date BNR 9 iulie 2025
Încă o zi de scăderi pentru ROBOR şi un nou minim al ultimelor două luni – date BNR 9 iulie 2025
ROBOR continuă să scadă şi atinge cel mai mic nivel din ultimele două luni. Este a cincea şedinţă consecutivă în ...
Mașinile electrice ale Volkswagen s-au vândut în creștere cu 14,3% în prima jumătate a anului
Mașinile electrice ale Volkswagen s-au vândut în creștere cu 14,3% în prima jumătate a anului
Volkswagen deschide o nouă listă cu brandul principal VW, care a înregistrat o creștere a volumelor globale de vânzări ...
Furnizorul de energie al Simtel s-a redenumit în G-Energy Solutions și caută să încheie contracte PPA de 1 TWh pe an
Furnizorul de energie al Simtel s-a redenumit în G-Energy Solutions și caută să încheie contracte PPA de 1 TWh pe an
G-Energy Solutions, noul brand sub care operează GES Furnizare, parte din Simtel, grup antreprenorial românesc listat la ...