Gabriel Resources ar putea concedia 80% din angajaţi România din cauza problemelor cu Roşia Montană

Economica.net
13 03. 2014
gabriel_resources_27802000_91470300

Anterior, purtătorul de cuvânt al companiei Roşia Montană Gold Corporation /RMGC/, Cătălin Hosu, a declarat că aproape 400 dintre cei 500 de angajaţi ai companiei au intrat în şomaj tehnic începând cu data de 1 martie 2014.

Gabriel Resourses încearcă să obţină autorizaţiile necesare pentru Roşia Montană, care ar fi cea mai mină de aur din Europa. Cu toate acestea, deocamdată, compania nu ştie când vor fi aprobate autorizaţiile sale de mediu de către Guvernul de la Bucureşti.

‘Rămânem angajaţi să construim şi să operăm o mină la Roşia Montană, însă trebuie să vedem un angajament similar din partea României’, a declarat directorul general de la Gabriel Resourses, Jonathan Henry.

Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană a respins, pe 11 noiembrie 2013, proiectul în forma venită de la Guvern. Potrivit raportului, Comisia considera că proiectul de lege supus examinării nu acoperă în mod satisfăcător toate cerinţele complexe privind cadrul desfăşurării activităţii de exploatare a resurselor minerale în România şi, în consecinţă, a propus respingerea acestuia. O a doua încercarea pentru aprobarea proiectului a eşuat în luna decembrie.

Compania Roşia Montană Gold Corporation /RMGC/ intenţionează să dezvolte la Roşia Montană cea mai modernă mină din România, propunându-şi să extragă aproximativ 300 de tone de aur şi 1.400 tone de argint, echivalentul a 20.000 de lingouri.

Compania fost înfiinţată în anul 1997, în judeţul Alba, acţionari fiind compania minieră de stat Minvest Deva – cu 19,31%, şi Gabriel Resources – cu 80,69%.