Gabriel Resources şi-a redus pierderile anul trecut, la 16,7 milioane dolari canadieni

Gabriel Resources a raportat pentru anul trecut o pierdere de 16,7 milioane de dolari canadieni (12,8 milioane euro), mai mică decât rezultatul negativ de 23,8 milioane de dolari canadieni (18,3 milioane euro) înregistrată în 2010, potrivit datelor publicate joi de compania canadiană.
Economica.net - J, 15 mart. 2012, 21:00
Gabriel Resources şi-a redus pierderile anul trecut, la 16,7 milioane dolari canadieni

Pierderea netă reflectă compensaţii în acţiuni şi costuri corporatiste de 18,7 milioane de dolari canadieni (14,4 milioane euro), care au fost atenuate de contribuţia pozitivă a variaţiilor de curs valutar şi a dobânzilor, care a însumat 2,2 milioane dolari canadieni (1,7 milioane euro).

La sfârşitul anului trecut, lichidităţile companiei se ridicau la 135,5 milioane de dolari canadieni (104,3 milioane euro).

În trimestrul patru, pierderile companiei au fost de 8,4 milioane de dolari canadieni (6,4 milioane euro), faţă de 9,5 milioane de dolari canadieni (7,3 milioane euro) în intervalul similar din 2010.

Compania deţine 80,69% din capitalul social al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), care dezvoltă proiectul minier de la Roşia Montană. Statul român deţine 19,31% din acţiuni, prin Minvest Deva.

„Continuăm să colaborăm îndeaproape cu guvernul de la Bucureşti, pentru autorizarea şi construcţia primei mine moderne din România. În următoarele luni aşteptăm recomandarea Comitetului pentru Analiză Tehnică”, a declarat Jonathan Henry, preşedinte şi director executiv al Gabriel Resources.

Compania este în curs de actualizare a estimărilor privind costurile de capital şi operaţionale necesare finalizării dezvoltării proiectului, în concordanţă cu concluziile discuţiilor cu Guvernul privind proprietatea asupra proiectului şi redevenţele.

Astfel, Gabriel Resources aşteaptă ca Guvernul să clarifice dacă majorarea de la 4% la 8% a redevenţei pentru metale preţioase se aplică şi în cazul proiectului Roşia Montană, dezvoltat în parteneriat cu statul.

În spatele companiei canadiene Gabriel Resources se regăsesc nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan.

Te-ar mai putea interesa și
Transalpina, drumul de poveste, nu aduce turişti. Rânca „plânge” după călătorii care nu se cazează în unitățile din zonă
Transalpina, drumul de poveste, nu aduce turişti. Rânca „plânge” după călătorii care nu se cazează în ...
Numărul turiştilor care tranzitează Transalpina şi aleg să se cazeze în unităţile din zona montană Rânca rămâne în continuare scăzut, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele......
Euro reprezintă 20% din rezervele globale față de 58% în cazul dolarului american
Euro reprezintă 20% din rezervele globale față de 58% în cazul dolarului american
Asistăm la o schimbare profundă a ordinii globale: piețele deschise și regulile multilaterale se fracturează, iar chiar ...
Noul Guvern – Ce ştim până acum despre propunerea pentru premier şi rocada guvernamentală
Noul Guvern – Ce ştim până acum despre propunerea pentru premier şi rocada guvernamentală
Ilie Bolojan are cele mai mari şanse să fie propunerea pentru postul de premier al noului guvern. De asemenea, ipoteza ...
Taxarea inversă generalizată ar împinge colectarea TVA către peste 600.000 de operatori economici, ceea ce poate conduce la colaps, fiind imposibil de controlat – consultant fiscal
Taxarea inversă generalizată ar împinge colectarea TVA către peste 600.000 de operatori economici, ceea ce poate conduce ...
Conform scenariului taxării inverse generalizate, TVA nu se mai colectează deloc pe lanțul de tranzacții urmând a fi ...