Gabriel Tomescu, CEO Inter Computer România: Ne-am îndeplinit obiectivele anuale cu 3 luni înainte de termenul propus
Inter Computer Group (ICG) și-a extins operațiunile pe piața din România începând cu acest an prin parteneriatul cu acționari români – NBD (New Business Dimensions), Pluridio, Gabriel Tomescu având ca obiectiv principal integrarea produselor IBM, în special în sectorul financiar-bancar.
„Rezultatele obținute nu ar fi fost posibile fără expertiza, experiența și dedicarea echipei noastre, a cărei misiune este să sprijine modernizarea tehnologică a pieței locale. Experiența NBD pe piața financiară a contribuit de asemenea la reușitele din acest an. Prin proiectele noastre de arhitectură și infrastructură IT bazate pe tehnologii IBM, susținem dezvoltarea și consolidarea sistemelor IT în sectorul financiar-bancar. Rămânem un partener solid pentru organizațiile din România în drumul complex al digitalizării și alinierii la standardele impuse de legislația UE, dar și la cele impuse de evoluția accelerată a tehnologiei”, precizează Gabriel Tomescu, CEO Inter-Computer România.
În primele 9 luni de activitate, compania a introdus pe piața locală soluții enterprise care îmbunătățesc eficiența operațională și sprijină transformarea digitală a instituțiilor financiare. Astfel, Inter Computer oferă servicii de consultanță, implementare și suport pentru a asigura succesul proiectelor de integrare a produselor IBM.
Compania își continuă angajamentul față de piața din România, cu obiectivul de a deveni partenerul principal IBM în țară și de a contribui activ la transformarea digitală a sectorului financiar-bancar.