Update: GCS atrage atenția că Primăria Capitalei nu va putea deschide teatrele începând de luni, după ce Firea a anunțat acest demers

Economica.net
13 06. 2020
93540313_2952626671469439_2791165513273704448_o_91216000

„Atragem atenţia asupra anunţului făcut de primarul Capitalei, Gabriela Firea, referitor la redeschiderea spectacolelor de teatru ale instituţiilor aflate în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti în spaţii închise. Menţionăm faptul că, potrivit normativelor în vigoare, spectacolele se pot desfăşura doar în aer liber, cu participarea a maximum 500 de persoane, cu respectarea regulilor de distanţă şi de protecţie sanitară. Deocamdată, sunt interzise spectacolele desfăşurate în spaţii închise! (…) Primarul Capitalei nu poate emite un act administrativ contrar legilor în vigoare, iar în cazul în care acest lucru se va întâmpla prefectul municipiului Bucureşti va acţiona pentru suspendarea unei astfel de hotărâri”, potrivit unui comunicat al GCS, transmis sâmbătă AGERPRES.

GSC a anunţat că descurajează iniţiative precum cea a primarului general, care „riscă să pună în pericol” viaţa şi sănătatea comunităţilor locale.

„Descurajăm astfel de iniţiative care riscă să pună în pericol viaţa şi sănătatea comunităţilor locale, fiind pasibile de sancţiuni contravenţionale sau penale. Facem apel la responsabilitatea managerilor teatrelor din Bucureşti să nu transpună în fapt o astfel de decizie a primarului general al municipiului Bucureşti”, a adăugat GCS.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat sâmbătă pe Facebook că din 15 iunie se vor redeschide teatrele și instituțiile de spectacole administrate de PMB. Firea precizează că a luat această decizie de deschidere treptată a spectacolelor cu public împreună cu managerii teatrelor din BucureștiU

„Bucureștiul are la dispoziție, pentru desfășurarea activităților culturale, peste 10.000 de locuri în sălile de spectacol, iar criza sanitară a blocat accesul publicului la reprezentatiile teatrelor. Pentru reluarea evenimentelor, fiecare institutie de spectacol isi va lua toate masurile necesare de siguranta pentru artisti si spectatori, iar programarea spectacolelor va tine cont, în permanență, de evoluția epidemiologică în plan local și de măsurile ce sunt necesare, conform reglementărilor în vigoare, astfel încât să nu existe riscuri de infectare a participanților la manifestări”, a precizat Firea.

Sălile de spectacol în care își desfășoară activitatea instituțiile publice de cultură bucureștene, sunt următoarele:

1. Teatrul Municipal ”L. S. Bulandra”: Sala Liviu Ciulei (Izvor) – 355 locuri (Str. Schitu Măgureanu 1, sect. 5); Sală Laborator – 60 locuri; Sala Toma Caragiu – 243 locuri (J.L. Calderon 76A, sect. 2), Studio Space – 120 locuri;

2. Teatrul „C.I. Nottara” – Magheru (Horia Lovinescu) – 336 locuri,
Studio (George Constantin) – 100 locuri

3. Teatrul de Revistă „Const. Tănase” – Sala Savoy – 393 locuri, Grădina de Vară Herăstrău – 2.255 locuri

4. Teatrul Mic – Teatrul Mic (Str. Constantin Mille nr. 16, sect. 1) – 271 locuri, Teatrul Foarte Mic (Bd. Carol I, nr. 21, sect. 1) – 95 locuri

5. Teatrul Tineretului Metropolis (Str. Mihai Eminescu nr. 89, sect.2)
Sala Mare – 150 locuri, Sala Amfiteatru – 100 locuri, Sala GLORIA (fost cinema Gloria – Str. Bucovina nr. 6, sect. 3) – 400 locuri

6. Teatrul de Comedie – Sala Radu Beligan (Str. Sf. Dumitru nr. 2, sect. 3) – 317 locuri, Sala Studio (Str. Sf. Dumitru nr. 2, sect. 3) – 53 locuri
Sala Nouă (Str. Sf. Vineri nr. 11) – 56 locuri

7. Teatrul Masca – Sala Elisabetană (Bd. Uverturii nr 70, sector 6) – 125 locuri

8. Teatrul Odeon – Sala Majestic (Cal. Victoriei 40-42, sector 1) – 300 locuri; Sala Studio (Cal. Victoriei 40-42, sector 1) – 100 locuri

9. Teatrul Evreiesc de Stat – Sală Spectacol (Str. dr. Iuliu Barasch nr. 15, sector 1) – 196 locuri

10. Teatrul „Ion Creangă” – Palatul Național al Copiilor – 650 locuri, Sala mică (Str. Biserica Amzei nr. 21-23, sect. 1) – 60 locuri

11. Teatrul de Animație „Țăndărică” – Sala Mare (Str. Eremia Grigorescu nr. 24, sector 1) – 326 locuri, Sala AnimaStudio (Str. Eremia Grigorescu nr. 24, sector 1) – 40 locuri

12. Teatrul Excelsior – Sala Mare (Str. Academiei nr. 28-30, sector 1) – 180 locuri, Sala Studio (Str. Academiei nr. 28-30, sector 1) – 50 locuri

13. Circul Metropolitan București – Sala spectacol (Aleea Circului nr. 15, sector 2) – 1.850 locuri

14. Opera Comică pentru Copii Sala Mare (Calea Giulești nr. 16, sector 6 – fostul Teatru Giulești) – 424 locuri, Salon Mozart (Calea Giulești nr. 16, sector 6- fostul Teatru Giulești) – 120 locuri
Sala UnderGround (Calea Giulești nr. 16, sector 6 – fostul Teatru Giulești) – 120 locuri

15. Teatrul „Stela Popescu” – Palatul National al Copiilor – Sala Mare (Bd. Tineretului nr. 8–10, sect. 4) – 740 locuri

16. Teatrul Dramaturgilor Români – Sala Ion Băieșu (Calea Griviței nr. 64-66, sect. 1) – 100 locuri, Sala Iosif Naghiu (Calea Griviței nr. 64-66, sect. 1) – 60 locuri